Industria scotch-ului este în continuă creștere de aproape 15 ani. Whisky-ul scoțian este un fenomen, iar producția lui, de la an la an, satisface cu greu cererea globală
Legenda spune că Sfântul Patrick a adus în Europa știința distilării, învățată de la mauri. Se pare că el i-a învățat pe celți să facă „apa vieții“ – uisce beatha, devenită mai târziu whisky. De altfel, primele distilerii atestate erau în mănăstiri, iar băutura obținută era folosită în scopuri medicale. Patria de origine a whisky-ului este Scoția. De acolo, popularitatea acestei băuturi s-a extins în întreaga lume, iar astăzi indiferent că vorbim despre rye, bourbon sau scotch, vorbim de fapt tot despre whisky, adică o băutură distilată din cereale.
Scoțienii au ținut să-și protejeze tradiția și au patentat termenul de scotch. O băutură care poate fi distilată și maturată doar în Scoția, dar care este vândută astăzi în peste 200 de țări. Exporturile anuale de scotch depășesc patru miliarde de euro, aproape un sfert din exporturile Scoției. Cele mai mari piețe sunt Statele Unite și Franța, urmate îndeaproape de Brazilia, unde consumul a crescut vertiginos în ultimii ani. Un pic peste 70% dintre scotch-uri sunt amestecuri din diferite distilerii, regiuni sau loturi, iar restul sunt single malturi. Doar 20% dintre producătorii de scotch sunt din Scoția. Diageo, care deține aproape 40% din piata mondială de scotch, își are cartierul general la Londra, iar firma franceză Pernod Ricard este cel de-al doilea mare producător, cu 20% din piață.
Cum se bea?
Există variate discuții în legătură cu modul corect în care se bea un scotch. Simplu, cu gheață, cu un pic de apă sau cu sifon. Se spune că e bine să guști măcar o dată un scotch bun simplu. Apa sau gheața au darul de a potența aromele, tăind din tăria acoolului, prin urmare au și ele rolul lor. Puriștii spun c