Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiri pentru un spectacol nou, după o poveste veche. Cine participă la aventura “Sarea în bucate” de la Național

Publicat in Press Alert, joi 14 noiembrie 2013 ·

Nici acest an nu trece fără ca Naţionalul (Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara) să ofere celor mici un nou spectacol. După Pinocchio, jucat în stagiunea trecută, în această perioadă actorii de la TNTm au început repetițiie pentru ”Sarea în bucate”, un scenariu de Mirela Puia, bazat pe basmul lui Petre Ispirescu. ”O poveste plină de neprevăzut, Sarea în bucate este o aventură minunată pentru cei mici (şi nu doar pentru cei mici), o aventură în care toţi cei care intră alături de actorii Mădălina Ghiţescu-Petre, Adriana Sâncrăian, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele, Nicolae Pârvulescu, Raul Bastean, Mălina Manovici, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Adrian Jivan, Luminiţa Tulgara, Claudiu Dogaru, Angelo Duciuc şi Ştefan Roman vor afla câte ceva despre prietenie, despre iubire, şi despre gustul adevărului”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Teatrului național din Timișoara.

Regia spectacolului este semnată de Mirela Puia, căreia i se alătură scenografa Krisztina Nagy, în timp ce muzica e semnată de Sebastian Hamburger, iar Lucian Matei asigură partea de video-design. Premiera spectacolului va avea loc joi, 28 noiembrie, la ora 19.00, în Sala Mare a TNTm.

Nici acest an nu trece fără ca Naţionalul (Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara) să ofere celor mici un nou spectacol. După Pinocchio, jucat în stagiunea trecută, în această perioadă actorii de la TNTm au început repetițiie pentru ”Sarea în bucate”, un scenariu de Mirela Puia, bazat pe basmul lui Petre Ispirescu. ”O poveste plină de neprevăzut, Sarea în bucate este o aventură minunată pentru cei mici (şi nu doar pentru cei mici), o aventură în care toţi cei care intră alături de actorii Mădălina Ghiţescu-Petre, Adriana Sâncrăian, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele, Nicolae Pârvulescu, Raul Bastean, Mălina Manovici, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Adrian Jivan, Luminiţa Tu

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum o ora
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum 5 ore
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

UPDATE-Un tânăr polonez decapitează cu toporul o femeie în Universitatea din Varşovia. Atacatorul, arestat după ce răneşte altă persoană. Victima era ”o angajată administrativă a universităţii”, anunţă procuratura

News.ro acum 36 minute
Poliţia poloneză anunţă miercuri că a arestat un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia, relatează Reuters. ”A avut loc un incident de natură criminală”, declară un purtător de cuvânt al Poliţiei din Varşovia, Jakub Pac

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 2 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 55 minute
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Noul guvern german a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe majoritatea migranţilor / Unul dintre obiectivele acțiunii este oprirea ascensiunii extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Noul ministru german de interne Alexander Dobrindt a anunţat miercuri că a ordonat poliţiei de frontieră să respingă la graniţe migranţii clandestini, „cu excepţia grupurilor vulnerabile, precum copiii şi femeile gravide”, relatează agenţiile AFP şi

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 2 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Prima confruntare între finaliştii cursei prezidenţiale, George Simion şi Nicuşor Dan. „Au fost anumite companii care au pariat împotriva leului” / „Nu orice se întâmplă în lume sau în România e rezultat al unei conspiraţii”

Ziarul Financiar acum 3 ore
Miercuri a avut loc prima confruntare dintre George Simion şi Nicuşor Dan, finaliştii cursei pentru fotoliul de la Cotroceni. Aceştia au dezbătut teme economice, şi reforma administraţiei publice în cadrul congresului Blocului Naţional Sindical. Geo

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/25°
joi

11°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/14°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

9°/14°
vin.

7°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

15°
mie.

14°/23°
joi

9°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

11°/13°
joi

10°/18°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/18°