Toate statele vecine României şi membre ale UE au înregistrat creşteri ecomomice în cel de-al treilea trimestru, Polonia, cea mai rezistentă economie europeană, surprinzând cu cel mai puternic avans din mai mult de un an, Bulgaria cu revenirea în teritoriul pozitiv în pofida turbulenţelor politice, iar Ungaria cu ritmul accelerării.
Economia poloneză, cea mai mare din regiune şi singura din UE care nu a intrat în recesiune în timpul şi după criza economică globală, a crescut cu aproape 2% în trimestrul III, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ritm - neajustat la efectele sezoniere - care a surprins analiştii.
Avansul vine în condiţiile îmbunătăţirii cererii de pe pieţele externe şi creşterii cheltuielilor populaţiei, scrie Bloomberg. Avansul a depăşit estimarea de 1,6% a celor 36 de analişti chestionaţi de agenţia americană de ştiri.
Banca centrală poloneză s-a angajat săptămâna trecută să menţină dobânda de politică monetară la minimul record până la mijlocul anului viitor sau chiar mai mult pentru a susţine revenirea „modestă“ din cea mai „gravă“ încetinire din ultimii zece ani. „Se pare că economia a accelerat datorită consumului privat mai puternic şi stabilizării sau chiar îmbunătăţirii investiţiilor fixe“, a explicat Piotr Kalisz, analist la Citigroup.
Raportat la trimestrul anterior, economia poloneză a crescut cu 0,6%.
Economia ungară creşte stimulată de exporturile auto
În Ungaria, avansul PIB-ului s-a dublat la 0,8% în ritm trimestrial şi s-a triplat la 1,6% în ritm anualizat.
„Bănuim că sprijinul vine pe partea cheltuielilor prin surplusul comercial net mai mare al vibrantului sector al exporturilor, acumularea stocurilor şi efectele faptului că banca centrală pompează bani în companiile mici şi mijlocii“, a afirmat Peter Attard Montalto, analist la Nomura. El crede că, pe latura activit