Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţi la furat, împreună cu copilul lor MINOR. Să vezi şi să nu crezi

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 14 noiembrie 2013 ·

Poliţiştii rurali sătmăreni au soluţionat miercuri mai multe cazuri de furt, sesizate iniţial ca fiind comise de autori necunoscuţi. Spre exemplu, la Hodod un localnic de 67 de ani a reclamat că i-au dispărut din pivniţă peste 60 de litri de vin şi ţuică. În scurt timp însă poliţiştii Postului de Poliţie din localitate i-au depistat pe cei trei suspecţi: Adrian I., de 30 de ani, Tunde G., de 35 de ani, care a cooptat-o în comiterea infracţiunii şi pe fiica sa minoră de 15 ani. Băuturile alcoolice, în valoare de 500 de lei, nu au mai putut fi recuperate. Şi la Hotoan, un băimărean de 50 de ani, care venea des în vizită la casa părintească, a reclamat la Poliţie că i-a fost furat un motoferăstrău în valoare de 1.500 de lei. Poliţiştii Postului de Poliţie Căuaş, care au instrumentat acest caz, au descoperit că bărbatul uitase într-o seară uşa casei deschisă, iar un tânăr de 24 de ani, din localitate, a profitat de acest aspect şi a furat din încăpere aparatul electric. Suspectul nu a valorificat bunul, l-a folosit în schimb în propria gospodărie şi a tăiat lemne la casele învecinate, astfel încât poliţiştii au putut recupera bunul furat. Florin C. este anchetat acum în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii rurali sătmăreni au soluţionat miercuri mai multe cazuri de furt, sesizate iniţial ca fiind comise de autori necunoscuţi. Spre exemplu, la Hodod un localnic de 67 de ani a reclamat că i-au dispărut din pivniţă peste 60 de litri de vin şi ţuică. În scurt timp însă poliţiştii Postului de Poliţie din localitate i-au depistat pe cei trei suspecţi: Adrian I., de 30 de ani, Tunde G., de 35 de ani, care a cooptat-o în comiterea infracţiunii şi pe fiica sa minoră de 15 ani. Băuturile alcoolice, în valoare de 500 de lei, nu au mai putut fi recuperate. Şi la Hotoan, un băimărean de 50 de ani, care venea des în vizită la casa părin

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 35 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum o ora
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Zece condamnări la câte 141 de ani de închisoare, pentru tot atâția membri ai unui cartel mexican, judecați pentru răpire și crimă

Adevarul acum 17 minute
Zece membri ai unui cartel dinn Mexic au fost condamnaţi marţi, 8 iulie, la câte 141 de ani de închisoare pentru crimă şi răpire, a anunţat biroul procurorului general, într-un caz care a şocat ţara.

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Video Peste 100 de răniţi în urma unui incendiu de vegetaţie care face ravagii lângă Marsilia. Focul a pornit de o maşină care a luat foc pe autostradă

Adevarul acum 2 ore
Aproximativ 110 persoane au fost rănite în incendiul de vegetaţie cu evoluţie rapidă care a atins marginea exterioară a Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa. Focul a pornit de o maşină care a luat foc pe autostradă.

VIDEO Chelsea, prima finalistă de la CM al Cluburilor: Dublă spectaculoasă a lui Joao Pedro

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea a trecut de Fluminense, scor 2-0, și este prima finalistă de la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA. Formația din Premier League o așteaptă în marea finală de pe 13 iulie pe învingătoar

Ce prăznuiesc creștinii ortodocși astăzi, 9 iulie 2025?

Ziua Constanta acum 54 minute
Sfântul Pangratie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Neamț Sfantul Pangratie s-a nascut in Antiohia. Va ajunge impreuna cu parintii sai in Ierusalim, pentru a asculta cuvintele si a vedea minunile lui Hristos. In Ierusalim, Sfantul

FCSB debutează în noul sezon din Champions League – Cine transmite la tv meciul cu Inter Club D’Escaldes

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB debutează miercuri în sezonul 2025-2026 al Champions League, campioana României urmând să întâlnească în primul tur preliminar pe Inter Club D’Escaldes. Urmărește cele mai noi producții video G4

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 40 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 3 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°