Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul prefect de Iași, Dragomir Tomașeschi: „Cumnatul lui Victor Ponta a primit contracte de la stat de 25 de milioane de euro”

Publicat in 7Est, joi 14 noiembrie 2013 ·

Fostul prefect al Iașului, Dragomir Tomaşeschi, actualmente preşedinte Forţa Civică Iaşi, a dat publicității o scrisoare deschisă în care dezvăluie afacerile făcute cu statul de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, soțul surorii premierului. Cei de la Forţa Civică Iaşi cer ca, în urma acestor dezvăluiri, să fie înfiinţață o comisie de anchetă a Parlamentului, similară cu cea care analizează achiziția de teren agricol făcută de fata președintelui, Ioana Băsescu, care să investigheze şi cazul Ponta.

Iată textul scrisorii deschise:

„USL doreşte circ. Victor Ponta vrea ca Parlamentul să ancheteze tranzacţionarea unui teren între doi privaţi. Este un spectacol de prost gust, menit să-l discrediteze pe preşedintele Traian Băsescu.

Aleşii PNL şi PSD vor să piardă timpul cu o tranzacţie dintre doi privaţi de la care, prin impozitare, statul a avut de câştigat. De aceea, le recomand să solicite anchetarea afacerilor unui ieşean în urma cărora, foarte probabil, statul a pierdut. Este vorba despre contractele pe bani publici, în valoare de aproape 25 milioane de euro, care pe Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, îl ajută să-şi ducă umilul trai.

Este drept, cele peste 20 de contracte cu statul în care firmele (Herţanu Projects SRL, SC Grossmann Engineering Group SRL) mamei (Cornelia Naum) şi cumnatului lui Victor Ponta sunt implicate au fost încheiate cu primari preponderent din PDL. E un motiv în plus ca Parlamentul să facă lumină dacă nu cumva, pentru a nu trezi suspiciuni, firmele familiei liderului PSD au căpuşat statul cu ajutorul unor primari din PDL în timp ce, firmele vreunui lider PDL au căpuşat statul cu ajutorul unor decidenţi din PSD. Iulian Herţanu, soţul surorii lui Victor Ponta, este ieşean. O coincidenţă potrivită ca tocmai cei 17 aleşi USL ai Iaşului să solicite Parlamentului o comisie de anchetă pe această te

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noştri a fost fără creşterea de TVA,însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului

Ziarul Financiar acum 21 minute
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache” că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conţinea creşterea de TVA, însă în urma discuţiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de r

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 12 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 46 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°