Cu ocazia prezentării proiectului „Atelier tradițional transilvănean de fierărie”, directorul muzeului Casei Mureșenilor, dr. Valer Rus, a prezentat, pe scurt, o analiză a evoluției fierăritului în Transilvania. Cu acordul domniei sale, prezentăm cititorilor newsbv.ro această analiză, care deși este o chestiune științifică, este o lectură ușoară, pe înțelesul tuturor. Din multe privințe fierul este mai folositor decât aurul, deși oamenii nesățioși râvnesc aurul mai mult decât fierul. [1]

1. Scurt istoric[2]

Meșteșugul fierăritului a asigurat buna desfășurare a activităților productive, începând cu cele casnice și încheind cu prelucrarea diferitelor materii prime și produse. Începuturile metalurgiei fierului sunt foarte vechi în Transilvania, datorită frecvenței zăcămintelor, mai ales a oxizilor din care s-a extras mai ușor.

Fierul și aurul au contribuit la înflorirea economică a Daciei. Zăcămintele de fier mai bogate erau în Transilvania, cu iviri la suprafață ca cele din vestul Apusenilor, sud-estul Transilvaniei, și mai ales cele din munții Poiana Ruscă, exploatate cert din antichitate. O parte din minereul extras aici era prelucrat de meșterii din cetățile dacice din Munții Orăștiei, apariția depozitului de unelte din Cetatea Mare de la Grădiștea de Munte, cu cele peste 400 de piese ale sale, nefiind întâmplătoare: nicovale, ciocane, clești, nituitoare, dințuitoare, crestătoare, pile, securi, bărzi, tesle, cuțitoaie, sfredele, scoabe, seceri, coase, greble, cosoare, sape, săpoaie etc.

Extragerea și prelucrarea minereurilor de fier se intesifică în perioada romană. Cuptoarele de redus minereu de la Berzovia indică exploatarea minelor de la Ocna de Fier. S-au găsit însă numeroase urme de ateliere de prelucrare și la Teliuc, Ghelar. Exploatarea zăcămintelor de fier se reduce considerabil în perioada migrațiilor. Exploatarea și prelucrarea fierului