O femeie de 73 de ani a intrat ieri în stop cardio-respirator în timp ce aştepta în ambulanţă, chiar pe aleea din faţa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean.
Salvarea fusese oprită de şofer la aproximativ 10-15 metri de intrarea în UPU, din cauza unei maşini care blocase calea de acces a ambulanţelor. La volanul acesteia se afla o femeie, care încerca să iasă din curtea Colegiului Medicilor. Din cauză că zona era aglomerată cu autovehicule, au fost necesare câteva minute ca maşina ei să se pună în mişcare şi să părăsească banda specială. Din păcate, după mai puţin de două minute de aşteptare, V. M., din Botoşani, a intrat în stop cardio-respirator. După ce au reuşit să o transporte în urgenţe, medicii au depus toate eforturile pentru a o resuscita, însă femeia a decedat.
Salvarea a fost solicitată pentru V. M. pentru că aceasta acuza dureri în piept de mai multe zile şi prezenta o tuse deranjantă. Când au ajuns la domiciliul ei cadrele medicale au găsit-o conştientă, dar se deplasa cu dificultate din cauza greutăţii sale de aproximativ 160 de kilograme. Femeia nu avea însă istoric medical.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
O femeie de 73 de ani a intrat ieri în stop cardio-respirator în timp ce aştepta în ambulanţă, chiar pe aleea din faţa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean.
Salvarea fusese oprită de şofer la aproximativ 10-15 metri de intrarea în UPU, din cauza unei maşini care blocase calea de acces a ambulanţelor. La volanul acesteia se afla o femeie, care încerca să iasă din curtea Colegiului Medicilor. Din cauză că zona era aglomerată cu autovehicule, au fost necesare câteva minute ca maşina ei să se pună în mişcare şi să părăsească banda specială. Din păcate, după mai puţin de două minute de aşteptare, V. M., din Botoşani, a intrat în