Legea privind organizarea referendumurilor care prevede o reducere a cvorumului de participare la 30%, validată recent de Curtea Constituţională, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial de către presedinţii celor două Camere ale Parlamentului, dacă Traian Băsescu va refuza promulgarea în timpul legal de 10 zile, a declarat, joi seara, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.
„Astăzi este 14 noiembrie, deci, în mod normal, în maxim 10 zile, chiar dacă abuzează din nou preşedintele şi o ţine 10 zile, ar fi 24. Dacă nu o promulgă, au voie să o promulge cei doi preşedinţi ai Camerelor. Dealtfel, s-a mai întâmplat acest lucru, pentru că preşedintele şi-a mai încălcat obligaţia. S-a întâmplat în 2007, 2008, ca preşedintele să refuze să îşi exercite atribuţiile şi, atunci, cei doi preşedinţi publică în Monitorul Oficial cu semnătura lor. Există precedente în acest sens, tot cu Traian Băsescu, care refuză practic să respecte decizia Curţii Constituţionale. E 24, deci asta înseamnă că la anul, pe 24, putem să facem referendum. E foarte strâns calendarul, dar putem să o facem", a declarat Victor Ponta la RTV.
Magistraţii Curţii Constituţionale au respins joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind neconstituţionalitatea legii referendmului, în special din cauza pragului de prezenţă diminuat la 30%, afirmând că acest lucru ar oferi posibilitatea adoptării unor acte normative fără o legitimitate populară.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a afirmat că noua formă a legii referendumului va putea fi aplicată după un an de la promulgare.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat joi seară ca odată cu alegerile prezidenţiale de anul viitor va putea fi organizat şi referendumul pentru revizuirea Constituţie, fie în primul sau în al doilea tur de scrutin.
Potrivit articolului 77 din Constituţi