Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: De ce unii oamenii se simt bine în zonele aglomerate

Publicat in Mediafax, joi 14 noiembrie 2013 ·

Oamenii se pot simţi foarte bine într-o mulţime sau în aglomerări urbane, dacă se identifică din punct de vedere social cu ceilalţi, au descoperit psihologii britanici de la universităţile din Sussex St. Andrews şi Leeds, într-un studiu despre identitatea socială.

Încercând să afle un răspuns la întrebarea de ce unii oamenii se simt bine în zonele aglomerate, psihologii britanici au urmărit comportamentul spectatorilor care au participat la un concert al lui Fatboy Slim din Brighton, în iulie 2002, dar şi al manifestanţilor în timpul unui marş de protest faţă de schimbările din Serviciul Naţional de Sănătate, potrivit dailymail.co.uk.

Cercetătorii au descoperit că identitatea socială este un factor-cheie pentru prezicerea emoţiilor pozitive şi că identificarea socială a oamenilor cu mulţimea îi determină pe aceştia să caute spaţii mai aglomerate.

"Locuitorii din Brighton îşi vor aminti multă vreme festivalul Big Beach Boutique din 2002, când 250.000 de oameni s-au strâns pe plajă pentru a urmări concertul DJ-ului Fatboy Slim. A fost un eveniment foarte aglomerat, într-adevăr. Cu toate acestea, am observat că participanţii noştri la studiu se simţeau mai puţin înghesuiţi pe măsură ce se defineau pe sine ca parte a mulţimii", a declarat psihologul John Drury, de la Universitatea din Sussex.

Cercetările explică de ce, din exterior, o mulţime pare neatrăgătoare, dar, de fapt, reprezintă o experienţă plăcută pentru numeroase persoane: la evenimentele muzicale, de exemplu, sau când oamenii se înghesuie pentru cumpărăturile de Crăciun, mulţimea este un factor-cheie al atracţiei, descoperire cu implicaţii importante pentru psihologie.

"În psihologie, există ideea că avem o nevoie relativ fixată pentru «spaţiu personal». (...) Dar acest lucru presupune în mod fals că fiecare dintre noi are doar o singură identitate - o identitate personală.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum o ora
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

JO Paris 2024: CIO a autorizat 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub un drapel neutru

News.ro acum o ora
Comitetul Internaţional Olimpic a autorizat 22 de sportivi ruşi şi 17 belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris. CIO a publicat, în 15 iunie, o primă listă de sportivi ruşi şi belaruşi, din patru discipline (lupte, hal

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°