Diplomaţia americană a avertizat, ieri, asupra corupţiei care ameninţă unele democraţii din Europa de Est, cerând ţărilor din această regiune care nu fac parte din Uniunea European, precum Ucraina sau Bosnia-Herţegovina, să se alăture blocului comunitar. Sursa: http://foreignpolicyblogs.com
„Într-o perioadă în care ne străduim să depăşim vechile resentimente şi să desăvârşim harta democratică a Europei, trebuie să neutralizăm o altă otravă care ameninţă multe dintre tinerele democraţii ale Europei: corupţia”, a afirmat noul secretar de Stat adjunct pentru Europa, Victoria Nuland, într-un discurs ţinut la Washington la centrul de studii Atlantic Council, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Încrederea popoarelor în guverne se erodează în Europa Centrală şi de Est pentru că alegătorii consideră că cei care-i conduc pun pe primul plan interesele lor personale înaintea celor ale populaţiei', a adăugat ea.
„Corupţia ucide în mod periculos aspiraţiile democratice”, continuă Victoria Nuland, care consideră că „în zona Euroasiatică şi în Europa calitatea democraţiei şi a statului de drept este profund inegală”.
Ea s-a referit şi la „momentul istoric” aflat în faţa Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, care sunt aşteptate să semneze un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, la summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc pe 28 şi 29 noiembrie la Vilnius, „Statele Unite salutând opţiunea europeană a acestor trei naţiuni”.
Dar Ucraina s-a îndepărtat, ieri, de semnarea acestui acord, după ce Parlamentul de la Kiev a refuzat să dezbată un proiect de lege care i-ar fi permis fostului premier Iulia Timoşenko să părăsească închisoarea pentru a urma un tratament medical în străinătate.
„Ne alăturăm apelurilor adresate de UE liderilor ucraineni de a face o alegere justă şi istorică pentru cei 45 de milioane de cetăţe