Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) a amendat firma CRX Suport Curier Expres SRL Bucureşti cu 10.000 de lei pentru că nu a transmis către expeditori contravaloarea rambursurilor încasate pentru trimiterile expediate prin serviciul ramburs.
"Serviciul ramburs este serviciul poştal care are ca obiect trimiterile poştale înregistrate şi a cărui particularitate constă în achitarea contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poştale de către destinatar expeditorului prin intermediul reţelei poştale. Aşadar, furnizorul are obligaţia de a încasa, la predarea trimiterii poştale, contravaloarea bunului declarată de expeditor şi de a o transmite ulterior expeditorului în termenul stabilit", se arată într-un comunicat al ANCOM.
CRX Suport Curier Expres a mai fost sancţionată în trecut cu avertisment pentru aceeaşi contravenţie.
ANCOM a constatat că furnizorul nu a stabilit în condiţiile generale privind furnizarea serviciilor poştale termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poştale în cazul serviciului ramburs, respectiv termenele de returnare către expeditori a dovezilor privind predarea trimiterilor poştale prin serviciul confirmare de primire.
"Autoritatea a decis sancţionarea acestor fapte cu avertisment, dar şi dispunerea de măsuri în sarcina furnizorului şi anume modificarea şi completarea condiţiilor generale privind furnizarea serviciilor poştale în termen de 30 de zile de la comunicarea procesului verbal, astfel încât acestea să respecte prevederile legale", se mai spune în comunicat.
Furnizorul de servicii poştale are obligaţia de a prelua trimiterea poştală care face obiectul serviciului ramburs numai în condiţiile în care expeditorul a indicat în mod corect şi complet toate datele sale de identificare.
De asemenea, furnizorii de servicii poştale trebuie să stabilească condiţiile de acc