Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TUPEU DE BARON. Nicolescu, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare: "Nu mă retrag nici de la Consiliul Județean, nici de la PSD"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 noiembrie 2013 ·

Deși a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu a afirmat că nu ia în considerare să se retragă de la conducerea instituției și nici din PSD.

"Cert este că nu mă retrag nici de la Consiliul Judeţean, nici de la PSD. Partidul e viu, noi nu suntem nemuritori pe posturi, dar vreau să îmi fac treaba până la capăt. Fiecare ne trăim soarta. Eu îmi trăiesc această etapă, merg mai departe, lumea va judeca în timp", a declarat preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, citat de Mediafax.

Baronul de Argeș a mai afirmat că este nevinovat și a subliniat că decizia instanței nu este finală.

"Sunt decizii luate, merg mai departe, viaţa e înainte, dacă eşti în război, războiul se câştigă cu Constantin Nicolescu. Sunt nevinovat, nu mă retrag. Toate luptele acestea care se fac în domeniul acesta vor merge mai departe şi eu trebuia să stau pe câmpul de luptă. Eu susţin în continuare că sunt nevinovat şi că ce am făcut acolo cu toţi colegii este perfect legal. Mai departe n-am cum să comentez, ne-am susţinut şi ne susţinem cauza în continuare, mai avem încă nivele de judecare şi le susţinem în continuare. Noi tot ce am făcut am făcut legal şi faptul că a existat o decizie într-un fel şi acum e alt tip de decizie şi aici arată că lucrurile se văd în mai multe feluri. Vom respecta decizia instanţei. Până atunci, venim la muncă, ne vedem de treabă. Singurul lucru care mă doare este familia, care este nevinovată şi suferă din cauza mea. Acesta este un alt aspect", a mai afirmat Nicolescu.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, luni, pe preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul privind contractarea de fonduri Phare de 900.000 de euro pentru 4 unități școlare cu acte false, decizia nefiind definitivă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 27 minute
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum o ora
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski susține că Rusia va declara război NATO. „Nu aveți încredere în el. Nu aveți încredere în Putin”

Ziare.com acum 26 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat într-un interviu acordat duminică, 16 februarie, unei televiziuni americane că este convins că Rusia „va declara război NATO” dacă președintele Donald Trump își reduce sprijinul pentru Alianța Nord

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 49 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Instagram ar putea adăuga un buton de dislike

News.ro acum 3 ore
Instagram a început să testeze un buton „Dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii. Unii dintre utilizatorii Instagram au observat în ultimele zile că în dreptul comentariilor apare un buton de dislike, alături de vechiul buton de like.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum 2 ore
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°