Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din arest la stadion! Marin Condescu a fost eliberat şi aşteaptă joi decizia judecătorilor cu privire la un nou mandat, de 29 de zile

Publicat in Pro Sport, joi 14 noiembrie 2013 ·

-Procesul în care se va judeca cererea procurorilor s-a amânat pentru astăzi, la ora 11:00

Noapte grea pentru Marin Condescu şi adjunctul său, Viorel Temelescu. Poliţiştii gorjeni i-au încarcerat marţi seara pe doi dintre cei mai importanţi oameni din conducerea clubului Pandurii, după ce Tribunalul a emis un mandat de reţinere preventivă pentru 24 de ore.

Preşedintelui oltenilor i se aduc cinci acuzaţii: înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani, în timp ce Viorel Temelescu este acuzat de complicitate la înşelăciunea şi uzul de fals.

Totuşi, ieri după-amiaza, puţin după ora 16:00, cei doi au fost eliberaţi din arestul IPJ Gorj, însă chiar şi aşa, cei doi nu scăpaseră definitiv de emoţii. Procurorii care instrumentează acest caz au solicitat instanţei un nou mandat de arestare, de data aceasta pentru 29 de zile. Şedinţa de judecată s-a întins până aseară la ora 19:00, iar la final judecătorii au dispus ca cererea procurorilor pentru un nou mandat de reţinere să-şi afle soluţia abia astăzi, la ora 11:00.

A dat mâna cu fiecare jucător în parte

ProSport a aflat că imediat după ce a fost eliberat, şeful oltenilor a mers direct la stadionul „Tudor Vladimirescu”. Acolo, elevii lui Cristi Pustai erau în mijlocul şedinţei de pregătire, iar preşedintele s-a dus să dea mâna cu fiecare jucător în parte. În semn de încurajare, fotbaliştii l-au aplaudat pe Condescu, cel care le-a spus acestora să fie tari şi să muncească în continuare la capacitate maximă.

Nu am nicio vină. Justiţia trebuie să îşi facă datoria. Nu am comis nicio infracţiune. Condescu a ajutat echipa cu bani în momente grele

Viorel Temelescu, fost vicepreşedinte Pandurii

-Procesul în care se va judeca cererea procurorilor s-a amânat pentru astăzi, la ora 11:00

Noapte grea pentru Marin Condescu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Ionel Ganea, implicat într-un grav accident rutier! Copilul său de doi ani, transportat de urgență la spital

Ziua Constanta acum o ora
Ionel Ganea a fost implicat într-un grav accident rutier, azi, 09 mai, între localitățile Hurez şi Făgăraş, potrivit antenasport.ro Potrivit sursei citate, copilul de 2 ani al fostului internaţional român a fost transportat de urgenţă la spital. Dat

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 33 minute
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 2 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 24 minute
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 3 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 20 minute
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

Manifestație pro-Europa în București. Vor fi permise doar steagurile României, UE și NATO

Mediafax acum 12 ore
Manifestația va începe la ora 17:30 cu adunarea participanților în Piața Universității, în zona Piața 21 Decembrie 1989 și în zona trotuarului adiacent parcului din fața Teatrului Național București. Între 18:00 și 19:30 vor avea loc alocuțiuni în P

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 5 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

MAE respinge „afirmații false” legate de votul din diaspora. „Este același număr de buletine ca la primul tur”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) combate, vineri, „afirmaţii false menite să manipuleze publicul şi să genereze nemulţumire, neîncredere şi ostilitate”, în legătură cu o presupusă influenţare a votului din diaspora, transmite News.ro. „Ministerul

Emma Răducanu avansează în turul trei la turneul de la Roma

Mediafax acum o ora
Emma Răducanu, jucătoarea britanică cu origini românești, a reușit să se califice, vineri, în turul al treilea al prestigiosului turneu WTA 1000 de la Roma. Sportiva în vârstă de 22 de ani, aflată în prezent pe locul 49 în clasamentul mondial WTA, a

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°