În ziua de 15 noiembrie 1977, vasul „Independenţa“, nava-amiral a României, pierea în cea mai mare catastrofă navală a flotei naţionale. Au trecut 36 ani de la dezastrul din Bosfor care a omorât 42 români, dar rănile nu se vor vindeca niciodată.

La evenimentele oficiale, angrenajul ceauşist trebuia să funcţioneze fără greşeală, ca nu cumva să se interpreteze vreun gest sau vreun amănunt, cât de neînsemnat, ca fiind o frondă la adresa regimului sau a cuplului providenţial. Este lesne de închipuit paralizia unui sistem, într-o zi de mai 1977, când ceremonialul pus la cale până în cele mai mici detalii, la Constanţa, a eşuat.

Era dimineaţa zilei de 27 mai 1977. Tot Portul Constanţa se adunase la botezul celei mai mari nave româneşti care fusese construită vreodată. Petrolierul Independenţa, cu un deplasament de 150.000 tdw, era considerat nava-amiral a flotei naţionale. În docul Şantierului Naval Constanţa, organele de partid şi de stat stăteau smirnă în faţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, veniţi cu întregul Comitet Central să serbeze noua realizare comunistă.

Asistenţa este îmbrăcată festiv: navaliştii - în salopete albastre, marinarii - în uniformele de gală, iar activiştii - în costumele lor gri. Elena Ceauşescu este, firesc, naşa petrolierului-gigant.

Conform tradiţiei marinăreşti, o sticlă de şampanie cu panglică tricoloră este pregătită pentru a fi lansată de pe cheu şi spartă de bordajul navei.

„Te botez «Independenţa» şi-ţi urez «Drum bun!»“, zice „coana Leana“ sub privirile unui întreg şantier. Sticla pleacă ţintit spre vas, dar loveşte razant, cu viteză mică. Nu se sparge. Un frison urmat de rumoare străbate mulţimea. Pentru oamenii mării este, clar, un semn rău. Nava este blestemată.

A trecut vara, a venit toamna, iar „Independenţa“ număra deja 19 voiaje scurte pe care le făcuse „la turci“ transportând ţiţei. În