Printre personalităţile care fac cinste judeţului Bistriţa-Năsăud se numără şi Florian Porcius, învăţătorul care a pus bazele botanicii româneşti, acesta fiind şi unul dintre creatorii terminologiei botanice din România.
Florian Porcius s-a născut în comuna Rodna în anul 1816. A fost crescut de către bunicul său, preotul Gherasim Porcius, căruia i-a şi împrumutat numele. Deşi bunicul său îl vedea preot, Florian Porcius a intrat în piaţa muncii ca învăţător în comuna natală Rodna.
Acesta şi-a pus, de asemena, amprenta şi asupra vieţii administrative, fiind vice-căpitan al districtului Năsăudului şi reorganizând Comitetul Fondurilor Grănicereşti, prin intermediul căruia a oferit burse de studii copiilor năsăudenilor la cele mai prestigioase universităţi din Europa.
Şi-a dedicat mare parte din viaţă studiului botanicii, cercetând în special flora din Munţii Rodnei, Ţibleşului, Bucovinei şi Cibinului. Acesta a dat numele multor specii de plante pe care el le-a descoperit. Meritele i-au fost recunoscute şi de către Academia Română, fiind ales ca membru în anul 1882.
Pasiunea pentru botanică a venit la Viena, unde a ajuns să studieze pe cheltuială proprie pedagogia, caligrafia şi economia.
„În 1845 am început a mă ocupa mai stăruitor cu studiul botanicii. Mica colecţie ce o făcusem până la finea anului 1848 a fost nimicită deodată cu cărţile şi alte scule cu prilejul invaziei trupelor maghiare în Năsăud în ianuarie 1849,” notează Florian Porcius în autobiografia sa.
Zeci de ani a petrecut Florian Porcius adunând plante rare şi documentându-le luând la pas munţii Transilvaniei. Acesta ţinea legătura cu botanişti din întreaga Europa, cu care făcea schimb de plante şi informaţii.
Un alt botanist cunoscut român, Ambroziu Cheţianu spunea despre Florian Porcius:
„Scriu din încredinţa