De citit, se citesc textele. În fotografii, la interviurile scurte de după, apar, cel mai adesea câştigătorii. Pe ici, pe colo, pe bloguri, sunt înjuraţi, contestaţi juraţii (vechi şi noi, în acest an mai mulţi decât la ediţia precedentă).
Un om a avut o idee acum ceva vreme. A scos la început bani din propriul buzunar pentru a-i răsplăti pe cei care scriu bine, apoi, a început să adune alături de fundaţie (Fundatia Friends for Friends, nu-i aşa?), sponsori, astfel încât valoarea recompenselor pe care Premiile Superscrieri – pentru că acesta este numele ideii – le acordă să depăşească uşor sfera simbolică. Sorin Tranca crede în presă de calitate, în jurnalişti decenţi, care depăşesc condiţiile mizerabile în care cel mai adesea lucrează, în materiale documentate, oneste, care stârnesc emoţie, care au relevanţă, care schimbă mentalităţi, legi, oameni. Şi nu e singurul, după cum bine remarca Vlad Mixich preşedintele cu papion al juriului, suntem mai mulţi.
Ceea ce au făcut Sorin, Zen Aida şi Beatrice Weber în aceste săptămâni pentru a organiza cea de-a treia ediţie a Galei Premiilor Superscrieri merită scris, tăguit, bolduit, hiperlinkuit, editat. Şi aplaudat. Dincolo de asta, rămân doar bucuria de a fi citit şi selectat texte de-a dreptul minunate şi promisiunea că o vom lua de la capăt, la anul.
De citit, se citesc textele. În fotografii, la interviurile scurte de după, apar, cel mai adesea câştigătorii. Pe ici, pe colo, pe bloguri, sunt înjuraţi, contestaţi juraţii (vechi şi noi, în acest an mai mulţi decât la ediţia precedentă).
Un om a avut o idee acum ceva vreme. A scos la început bani din propriul buzunar pentru a-i răsplăti pe cei care scriu bine, apoi, a început să adune alături de fundaţie (Fundatia Friends for Friends, nu-i aşa?), sponsori, astfel încât valoarea recompenselor pe care Premiile Superscrieri – pentru că acesta este numel
