- În nicio altă cultură, oricât de veche, nemurirea de după moartea trupului nu este atât de prezentă ca la daci -

Dacii nemuritori

Bucuria cu care dacii se lăsau aruncaţi în suliţe, fericiţi că trec în lumea de dincolo, i-a impresionat pe toţi marii scriitori ai antichităţii, care vorbeau cu uimire şi cu respect despre Zamolxis, învăţătorul şi zeul lor. Cei vii se veseleau pen­tru sufletul scăpat din cap­ca­na cărnii şi bo­ceau faptul că ei încă mai au de aşteptat până să treacă Pragul, sau Hotarul, spre Împărăţia Cerurilor. Ritualurile fune­bre din patrimoniul folcloric româ­nesc încă mai practică Stâlpul aşezat la poartă - simbol al direcţiei ascen­sionale - în vârful căruia era aşezată o pasăre de lemn cu aripile desfăcute, simbol al sufletului ce se ridică spre înăl­ţimi. Nicio­dată trăitorii acestor me­leaguri nu au depus ofrande pe morminte, ca în aproape toate cul­tu­rile, pentru că, aşa cum scriau, ne­du­meriţi, istoricii an­tici, de la Herodot şi până la Dio Cassi­us, con­ti­nuând cu gotul Iordanes, oamenii se cre­deau ne­muritori şi nimic din esenţa fiin­ţei lor nu ră­mânea pe pă­mânt.

Pasărea sufletului

Textul funebru cel mai răs­pândit pe teritoriul ţării noastre este cunoscut sub numele de "Cântecul ăl Ma­re". El mar­chează ieşirea din casa pământească şi este cântat afară, pe uliţă, în dreptul ferestrei ori la poarta mortului, numai dimineaţa, sub însemnele luminii şi ale ordinii solare. Funcţia lui este aceea de a uşura călă­to­ria funebră, de a marca se­pa­rarea de lumea viilor, in­­­­trarea într-un alt timp, care atunci începe. Călătoria su­fletului este alta decât că­lăto­ria întristătoare a cor­­­­tegiului funerar. Obsta­colele spre lumea de dincolo nu sunt uşoare: calea este "strâmbă, cu spini se­mănată, cu mese strânse şi făclii stinse, cu duşmani presărată", dar călău­za - lupul, calul, craiul sau cr