Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin interzice ca deciziile sale să fie contestate public

Publicat in Ziua Veche, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Președintele rus, Vladimir Putin, a interzis ca deciziile sale să fie contestate public și a lăsat să se înțeleagă că cei nemulțumiți nu au decât să demisioneze, afirmațiile sale fiind interpretate ca aluzii la premierul Dmitri Medvedev.

Liderul de la Kremlin a revenit asupra unui proiect de lege pe care îl susține și care autorizează forțele de ordine să deschidă anchete pentru afaceri fiscale, prerogative încredințate în prezent exclusiv fiscului.

Mediile de afaceri se tem că această măsură nu va face altceva decât să favorizeze instrumentalizarea acestor anchete, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut.

Mai multe personalități din cadrul guvernului sau din sectorul privat au criticat proiectul, printre acești critici figurând și premierul Dmitri Medvedev, cel care a retras în 2011, pe când era președinte, dreptul forțelor de ordine de a deschide anchete pe probleme fiscale, după cum subliniază cotidianul economic rus Vedomosti.

Reacționând la aceste critici, Vladimir Putin a cerut joi seara să înceteze orice comentariu în presă. ‘Sunt nevoit să le reamintesc /celor nemulțumiți/ că există un mod practic de a rezolva problemele înainte ca cineva să vorbească pentru presă’, a declarat președintele Putin, citat de Interfax.

‘Dacă cineva nu este de acord cu ceva anume, așa cum a făcut-o Kudrin la timpul său, poate trece de partea experților’, a ținut să adauge șeful statului rus, referindu-se la fostul ministrul al finanțelor Aleksei Kudrin. Acesta a părăsit în 2011 guvernul rus, condus la acea vreme de Vladimir Putin, din cauza unor divergențe cu președintele de atunci Dmitri Medvedev legate în principal de cheltuielile militare.

Dmitri Medvedev, fost șef de cabinet al lui Vladimir Putin înainte ca acesta să-l propulseze la președinție în 2008, în condițiile în care un al treilea mandat consecutiv pentru el în fruntea țării îi era int

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Edi Iordănescu, oficial la Legia Varșovia, echipa cu cei mai periculoși ultrași din Europa

Adevarul acum 4 ore
Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Edi Iordănescu, va fi noul antrenor al echipei poloneze Legia Varșovia, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial.

Şeful NATO este „încrezător” într-un acord în privinţa cheltuielilor de apărare la summitul NATO / Italia spune că ar avea nevoie de 10 ani pentru a se conforma

HotNews acum 58 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că este „destul de încrezător” că ţările din alianţă vor ajunge la un acord privind creşterea cheltuielilor de apărare la summitul Alianţei Nord-Atlantice din 24-25 iunie. Aceste comentarii au f

Un avion cu peste 200 de pasageri s-a prăbușit în India (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Momente de groază în India! Un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei, au anunțat mai multe mass-media locale, potrivit Agerpres. Potriv

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 8 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Radu Drăguşin are un nou antrenor la Tottenham: Thomas Frank / ”Numim unul dintre cei mai progresivi şi inovatori antrenori principali din acest sport”

G4Media acum o ora
Clubul Tottenham Hotspur , la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat, joi, că noul antrenor al echipei engleze este danezul Thomas Frank, în vârstă de 51 de ani, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul con

Funcționari bancari reținuți pentru înșelăciune și fapte de corupție. Prejudiciu, aproximativ 18 milioane de lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 11 iunie 2025, reținerea a două inculpate (funcționari bancari) și măsura controlului judiciar față de alte trei i

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

Emisiunile zilei vineri, 13 iunie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ai jucat la Loto? Vezi aici numerele câștigătoare la extragerea de joi, 12 iunie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Joi, 12 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 8 iunie, Loteria Română a acordat 25.912 câștiguri in valoare totală de peste 2 milioane de lei. Numerele câ

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 13 iunie, de la ora 20.00

Gandul acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, sociologul Mirel Palada vine cu ultimele cifre ale încrederii invest

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

19°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

12°/23°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°