Maia Morgenstern şi Mihai-Gruia Sandu au fost indimidati de persoane care s-au recomandat ca fiind susţinători ai proiectului minier de la RMGC.
“Am vrut să fiu respecutoasă şi politicoasă şi să nu par inabordabilă, aşa că, deşi aveam o groază de lucruri de făcut, am decis să ies din birou, pe hol, pentru a îi saluta şi a mă scuza în faţa dumnealor pentru că timpul mă presează şi nu pot sta de vorbă cu dânşii. Ţin să menţionez că nu aveam vreo întâlnire programată cu domniile lor, nu îşi anunţaseră în vreun fel prezenţa la biroul meu”, a declarat Maia Morgenstern, conform unui articol publicat pe Centrul de Investigaţii Media.
“Să ne daţi banii înapoi, ne-aţi luat banii, ne-aţi luat locurile de muncă, dumneavoastră sunteţi de vină”, a povestit actriţa că i-ar fi spus cei patru bărbaţi. “Vreau să fim cinstiţi şi să nu fabulăm: nu m-a atins nimeni, nu a existat nici măcar vreo intenţie violenţă, ci doar au fost agresivi verbal. Nu pot spune nici că am fost înjurată, ci doar intimidată. Discuţia s-a purtat într-un mod răstit şi violent verbal, dânşii apropiindu-se de mine iar eu retrăgându-mă, până când, în final, am fost nevoită să mă retrag în biroul meu”, a mai spus cunoscuta actriţă.
Un episod asemănător a fost relatat şi de Mihai-Gruia Sandu, pe pagina lui de pe Facebook: „Astăzi (joi n.a.) au venit la mine, în sala de curs de la Universitatea de teatru, patru personaje, cu rugămintea să-i ajut (?), susținând că sunt de la Roșia Montana, că nu sunt angajați RMGC (?), și că sunt disperați din cauza lipsei de locuri de muncă… M-am purtat cât am putut de civilizat- nu doresc să-i iau nimănui locul de muncă, deși, personal, eu cred că oamenii vor să câștige bani, nu muncească (nu munca e scopul-insist că nu e clar pentru toată lumea!). Cine dintre dumneavoastră crede că niste simpli locuitori din Roșia Montana, se urcă in tren sau avion, vin până la