Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a declarat, pentru mediafax.ro, că noul solist vocal al formaţiei Iris, Rafael, e unul dintre consultanţii săi.
Vochiţoiu are 11 angajaţi la biroul parlamentar. Întrebat la ce îi trebuie atâția angajați și ce fac aceștia, el a răspuns: "Păi, diverse chestiuni. Sunt consultanţii mei pe diverse domenii, de la cultural, unde este vocea formaţiei Iris, domnul Rafael, care e consilierul meu pe probleme culturale, până la specialişti în probleme de energie şi de minerit, care m-au ajutat mai ales cu Roşia Montană. Sunt diverşi oameni de diverse profesii care sunt consultanţii mei şi cu care mă sfătuiesc atunci când e nevoie de ceva, oameni care îmi organizează agenda, unii dintre ei, cu care avem diverse reacţii, construim programul de guvernare împreună.Mă ajută în activitatea de parlamentar".
Cei 586 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat 2.265 de persoane la birourile parlamentare, recordul fiind de 16 angajaţi la un parlamentar, iar suma pe care aleşii o decontează, lunar, de la Cameră şi Senat, pentru remunerarea acestora depăşeşte trei milioane de lei, arată o analiză a mediafax.ro.