Un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se deplasa pe carosabil, a fost rănit grav de un şofer, accidentul petrecându-se miercuri noapte, în jurul orei 22.00, pe DJ 208V, în comuna Pătrăuţi. Atât pietonul cât şi şoferul erau băuţi.
Conform anchetei poliţiei, Constantin C., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, l-a acroşat pe Vasile N., în vârstă de 37 de ani, din judeţul Neamţ, pieton, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă.
„Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care prezenta halenă alcoolică, dar care nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
În ceea ce-l priveşte pe şofer, în urma verificării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,52 miligrame per litru alcool în aerul expirat. Şi acestuia din urmă i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se deplasa pe carosabil, a fost rănit grav de un şofer, accidentul petrecându-se miercuri noapte, în jurul orei 22.00, pe DJ 208V, în comuna Pătrăuţi. Atât pietonul cât şi şoferul erau băuţi.
Conform anchetei poliţiei, Constantin C., în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism, l-a acroşat pe Vasile N., în vârstă de 37 de ani, din judeţul Neamţ, pieton, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă.
„Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care prezenta halenă alcoolică, dar care nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţ