Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Ziua Mondială a Diabetului, Diabeticii din Dâmboviţa au avut ocazia să îşi facă analizele fără să plătească nimic

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Întreaga lume celebrează, pe 14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului. Sloganul internaţional este “Educaţie şi prevenţie în diabet” şi reprezintă conţinutul tematic al unei campanii începute în 2009 şi care va dura până în acest an. Pentru anul 2013, sloganul campaniei mondiale este “Înţelege diabetul, preia controlul”. La iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei Internaţionale a Diabetului (FID), Ziua Mondială a Diabetlui a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, devenind zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluţiei 61/225 la 20 decembrie 2006. Culoarea simbolică a acestei zile este albastru, numeroase clădiri sau edificii importante sunt iluminate în această culoare, oamenii se îmbracă sau poartă un obiect albastru, logo-ul fiind un cerc albastru. Ziua Mondială a Diabetului este marcată de peste 200 de asociaţii membre ale Federaţiei Internaţionale a Diabetului, în peste 160 de ţări şi teritorii, statele membre ONU, relaţiile oficiale între Organizaţie şi FID datând din 1957. Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată şi în judeţul nostru, prin acţiuni specifice. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte toate persoanele cu afecţiuni diabetice şi nu numai care au dorit să-şi testeze glicemia şi colesterolul în mod gratuit au putut să o facă: “Am venit la consultul periodic şi am fost trimisă să fac colesterolul gratuit. Este foarte benefic, atâta timp cât nu plătesc nimic”, a afirmat o pacientă. “Nu stau de mult la rând, merge repede şi ne testează gratuit. Este foarte bun acest lucru”, a declarat un alt pacient. În 2011, FID a estimat că România are 1.506.000 persoane cu diabet, ţara noastră clasându-se astfel în primele 10 ţări din Europa privind incidenţa diabetului. Anual se depistează 2.000 de cazuri noi la copii. Conform unui studiu preliminar efectuat în luna mai 2013 de către Societatea Română de D

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 48 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 56 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 11 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°