În anul 238 s-au succedat nu mai puţin de şase împăraţi. După uciderea procuratorului din Africa Proconsularis este proclamat împărat Gordian I[1] de către armata din provincie şi acesta profită de anumite relaţii din Roma pentru a pune la cale uciderea prefectului pretoriului, Vitalianus, şi a se proclama împărat deşi Maximian încă mai ocupă poziţia. Inamicul numid al lui Gordian, Capelianus, profită la rândul său de haosul creat atacându-l în Cartagina[2].

În timpul asediului fiul său Gordian al II-lea îşi pierde viaţa, iar Gordian I se sinucide. Pentru a evita un dezastru intră în scenă senatul, care proclamă doi împăraţi din propriile rânduri, pe Balbinus şi pe Pupienus, ceea ce sugerează că susţinea într-o oarecare măsură rebeliunea împotriva lui Maximin.

Deşi au sprijinul senatului şi calificarea necesară[3], cei doi nu beneficiază însă de o mare popularitate. În aproximativ trei luni de la proclamare ei sfârşesc ucişi de garda pretoriană.

Imaginile folosite de aceştia în scurtul timp pe care îl au la dispoziţie se înscriu pe aceeaşi linie veristică. Nu au folosit un limbaj radical diferit de cel al predecesorului, Maximin, pentru a face o distincţie între eşecul acestuia ca împărat şi dezideratele lor politice.

De altfel, ca şi Maximin sau Caracalla, şi Pupienus datora mult carierei sale soldăţeşti[4]. Împăratul are însă anumite trăsături distincte, ca de pildă faţa alungită, mai îngustă, foarte ridată şi barba similară cu cea antonină, ceea ce înseamnă că Pupienus nu a recurs doar la furia şi intimidarea lui Maximin, ci s-a erijat şi în rolul de protector al statului[5].

Balbinus adoptă acelaşi stil veristic, cu obraji lăsaţi, ochi încercănaţi, pleoape grele. Soţia lui Balbinus, al cărei nume rămâne necunoscut, este probabil cea reprezentată pe sarcofagul lui Balbinus, cu care împarte trăsăturile fizionomice în ambele