Ceea ce urmează nu e o poveste, ci o întâmplare. Datează de la sfârşitul anilor 1980. Poate fi trecută în contul cotidianului comunist, chiar dacă numai într-o anumită măsură. În orice caz, nu constituie o excepţie.

Locuiam, cu chirie, într-un apartament de la etajul al nouălea al unui bloc din Drumul Taberei, cartierul binecunoscut al Capitalei. Din motive care nu prezintă nici un interes în contextul relatării, nu apucasem să-mi fac viză de flotant, ceea ce, pe vremea aceea, îţi crea automat dificultăţi.

Administratorul blocului era un bărbat în vârstă care locuia la mezanin, deasupra unicei intrări, de unde supraveghea atent traficul de persoane, locatari sau vizitatori. Nu-mi scăpase mişcarea perdeluţelor de la fereastră de câte ori intram sau ieşeam. Într-un rând, având probleme cu bateria de la cada de baie, l-am rugat să-mi recomande un instalator. S-a oferit să rezolve el însuşi lucrurile. Mi-am dat seama că făcea un ban în plus. N-a avut nevoie decât de un sfert de oră ca să repare bateria, pentru o sumă modică. I-am oferit un pahar de ţuică, pe care nu l-a refuzat. Oarecum bine dispus, s-a arătat doritor de conversaţie.

Administratorul blocului era un bărbat în vârstă care locuia la mezanin, deasupra unicei intrări, de unde supraveghea atent traficul de persoane, locatari sau vizitatori.

Cum eram interesat să mă pun bine cu el, l-am îndemnat să mai bea un pahar, ţinându-i politicos companie. Mi-a spus, între altele, o poveste legată de unul din fiii lui, avea doi, care dispăruse fără urmă de ani buni. Aşa am aflat că lucrase el însuşi la Securitate, ca tehnician, de unde se pensionase, şi că fiul cu pricina făcuse, la rândul lui, şcoala de ofiţeri de Securitate, înainte de a dispărea fără veste. Era vădit că Administratorul era apăsat de această dispariţie. El ca el, dar soţia lui se îmbolnăvise de supărare. Ceea ce foştii lui superi