Spectacolul „Şcoala nevestelor“, montat de Cristian Juncu la Târgu Mureş, te face să râzi homeric. Textul nou tradus de regizor îl scoate pe Molière de la naftalină, într-un spectacol modern, în care Nicu Mihoc, în rolul bărbatului încornorat, face un rol excepţional.
„Şcoala nevestelor“ este o satiră acidă la adresa cuplurilor în care diferenţa de vârstă este de câteva decenii între soţi. Molière a construit o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă, comedia susţinân-du-se prin contrapunctul delicat şi uneori patetic al comicului de situaţie dintre soţii Arnolphe şi Agnès.
Cum să ajungi un soţ tiranic
Bărbatul trecut bine de floarea vârstei, Arnolphe, interpretat de Nicu Mihoc, aflat într-o formă de zile mari, a crescut-o pe Agnès (Ioana Cheregi/Alexandra Ţifrea), copila sa „de suflet“, ferită de privirile oricărei alte fiinţe. Ca să fie sigur de supunerea şi de fidelitatea ei, a închis-o într-un turn, reprezentat de nişte scări în spirală, încadraţi de nişte statui-gargui, cu limbile scoase.
În scenografia lui Cosmin Ardeleanu, garguii cenuşii, cu gâturile şerpuite, dau o notă de kitsch scenei presărate cu frunze moarte. Agnès, ingenua prefăcută, în ciuda simplităţii ei şi a faptului că îi împleteşte, supusă, scufii soţului, e gata să se arunce în braţele unui soţ tânăr şi frumos, Horaţiu (Cristian Iorga). Junele iubit, cu un aparat foto prins de gât, e de bună-credinţă şi-i mărturiseşte, senin, toată idila lui Arnolphe, pe care-l consideră un prieten, neştiind că îl are în faţă tocmai pe soţul încornorat.
Comedia spumoasă este de fapt un manifest al unui feminism avant la lettre. Regizorul Cristian Juncu a făcut o nouă traducere şi a adaptat textul lui Molière vremurilor noastre. Costumele sunt moderne, dansul personajelor care cântă în scenografia frunzelor moarte este de o mare expresivitate în coregrafia lui Bordás Attila. @N
