Maestre drag,

Pînza despre care v-am tot scris, în primăvară am scos-o printre străini şi dintre aceştia, pînă la urmă, cîţiva au convenit că, transfigurate, visurile nu-şi mai regăsesc înfăţişările cu care s-au născut; memoria însăşi, nerecunoscîndu-le, nu le mai poate susţine cauzele, în faţa nici unei instanţe. Numai muzica le mîngîie, fără să lase urme vizibile dacă nu, pentru nevăzători, atunci cînd aceştia pipăie culorile. Cum transfigurarea nu caută corespondenţe, nu echivalează nici atmosfere. Surprinzător, au mai convenit şi că, în ce priveşte sentimentul, acesta n-a fost nicicînd folosit în construcţii; ritmurile, ordinea şi simetria relativizează orice sentiment. Şi dragostea se alătură arareori sentimentului.

Tot dintre cei cîţiva străini ar mai conveni că pînza, atunci cînd părăseşte atelierul, cu sau fără voie, îşi asumă şi riscurile de care a fost păzită la facere, devine tablou şi rătăceşte prin expoziţii, tîrguri sau colecţii, unde se vinde ca să trăiască, hrănindu-i şi pe alţii.

Mai am o pînză dintre cele ce le-aţi lăsat albe în atelier şi spre acoperirea celui de-al treilea catarg al corabiei, am urcat-o pe şevalet. Mai mult decît probabil, voi ancora corabia tot înspre mările nordului, lîngă celelalte, unde valurile nu sînt negociabile şi coregrafia e stabilă în ciuda carenţei umorului. Aici, cotele apelor navigabile sînt adesea ambigue, cumulînd astfel neajunsuri la reflux şi nici trecutul nu trece prin prezent, spre a avea un viitor.

Pe de altă parte, în spaţiul abilitat contemplării, cred de-o vreme că rigorile ima - ginii pot fi concentrate matematic şi pentru aceasta am scris Ştiutorului, întrebîndu-l dacă tăcerile materializate pot fi cuibărite în număr, fiind şi conştient că, eventualele ecuaţii, nu numai datorită propriilor necunoscute, nu mai pot fi controlate cu visurile care le-au generat; un dus