„O zi din viaţa mea fără durere” de Marta Petreu – Polirom, 2012
,,Oare dacă n-ar fi suflet ar fi timp sau nu?’’, aşa ne captează atenţia cartea acestei săptămâni, debutând cu afirmaţia lui Aristotel din ,,Fizica’’. Poate că doar nebunilor şi asceţilor li s-ar întâmpla să trăiască o zi măcar fără de durerea sufletească ori fizică. Pentru unii, durerea trupească a devenit o constantă a cotidianului, iar dacă avem şansa să fim ocoliţi de ea, ne rămân suficiente frustrări şi umilinţe zilnice care se înscriu durerilor sufleteşti de mai mică anvergură, însă toate se acumulează una câte una pe principiul picăturii chinezeşti.
Prin urmare, vă propun o carte de eseuri, o carte a devenirii purtând semnătura Martei Petreu. Fără îndoială, cea mai interesantă eseistă a momentului și una dintre puținele mele scriitoare favorite. O apreciez pe Marta Petreu pentru că se dovedeşte un om de cultură de sofisticată erudiție, manifestând o privire mereu proaspătă asupra filozofiei -inclusiv din perspectiva psihanalizei-, elaborând eseuri care îngemănează harul poetic cu logica, originalitatea spiritului cu tradiţia academică.
Ce mi-a atras atenţia în volum, dincolo de stilistica fină, a fost perioada elaborării majorităţii eseurilor: începutul anilor nouăzeci. N-am putut să nu constat că acei ani erau încă favorabili muncii intelectuale decise şi riguroase. Erau anii de dinaintea internetului şi anii traducerilor din Cioran şi din Eliade, din numeroşi autori străini prohibiţi până în 1989. Astfel că eseurile Martei Petreu abordează mari momente literare şi culturale româneşti, doar că o fac într-o manieră la care nu v-aţi fi gândit încă. Aşa ni se aduc la cunoştinţă detalii psihanalitice despre proza unui Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Dumitriu, Thomas Mann, F. M. Dostoievski ori Elias Canetti, aprofundări din Aristotel sau Hegel, impresii şi aminti
