Un număr de 73 de persoane au fost condamnate, în octombrie, în dosare instrumentate de DNA, în urma rămânerii definitive a 28 de decizii judecătoreşti, printre acestea numărându-se primarul şi viceprimarul Hunedoarei, un fost şef la Direcţia Logistică din cadru SRI, dar şi doi directori de bancă.
De asemenea, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au mai fost condamnaţi definitiv doi directori de unităţi de învăţământ, trei comisari ai Gărzii Financiare, dar şi un director de direcţie silvică judeţeană.
În 3 octombrie, instanţa supremă a decis condamnarea lui Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara, la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese. În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi viceprimarul Hunedoarei, Nicolae Dan, la trei ani de închisoare cu executare, pentru aceleaşi infracţiuni.
Această condamnare vine după ce, în cursul anului 2009, Primăria Hunedoara a încheiat cinci contracte de achiziţii publice (în principal, servicii de consultanţă şi închiriere de utilaje) de la SC Aris Mondo Consulting SRL, firmă controlată de Ioan Ţiplea, conform DNA. Aceste contracte de achiziţii publice au fost încheiate nelegal în perioada aprilie - iunie 2009, sub coordonarea inculpaţilor Ovidiu Marius Hada, Dan Nicolae Robert, dar şi a Danielei Arieta Căpâlnă, şefa serviciului financiar-contabilitate. Valoarea totală a contractelor este de 171.212, 36 lei (aproximativ 40.764 de euro).
Tot în luna octombrie a fost condamnat şi fostul şef al Direcţiei Logistice din cadrul SRI Virgil Turcu, de Curtea de Apel Bucureşti, la o pedepsă de 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie. Alături de el au m