În 2012, apărea pentru a treia oară volumul lui Constantin Noica Șase maladii ale spiritului contemporan (Editura Humanitas, București, 176 p). Prima ediţie a fost tipărită în 1978 sub un titlu ușor diferit, căci înaintea celui de astăzi, un fel de subtitlu pe atunci, cartea se numea Spiritul românesc în cumpătul vremii. Cărui fapt se datorează dispariţia primei părţi a titlului complet de odinioară nu știm, pentru că editorul nu a însoţit republicarea cu vreo notă lămuritoare (așa cum, bunăoară, a făcut cu Povestiri despre om, care beneficiază și de o prefaţă, și de un text de escortă final, nesemnat, dar intitulat „În loc de postfaţă“). Se cuvenea, totuși, ca măcar o notă din partea editorului, dacă nu chiar o introducere a vreunuia dintre specialiștii în scrisul lui C. Noica, să survină pentru a da unele lămuriri istorico-culturale de - spre această foarte apreciată și surprinzătoare tentativă a filozofului retras la Păltiniș. Se cuvenea, de pildă, observat că în „Cuvîntul înainte“ la Devenirea întru fiinţă (1981), datat 1980, Noica a menţionat că „Înlăuntrul celor treizeci de ani dintre aceste lucrări [este vorba despre partea întîi a cărţii, scrisă «în preajma lui 1980», și despre partea a doua, Tratat de ontologie, scrisă «în preajma lui 1950» – n. m.], autorul a pus în joc pe mai multe planuri același gînd: în cercetarea lui Goethe, în cazul căruia i s-a părut că descifrează o devenire întru fiinţă trăită, în opoziţie cu devenirea întru devenire proclamată; în interpretarea Fenome - nologiei spiritului a lui Hegel; în cercetarea cîtorva cuvinte și expresii românești, ca și în analiza sentimentului românesc al fiinţei“ („Cuvînt înainte“, în Devenirea întru fiinţă). Cu alte cuvinte, și Anti-Goethe (publicat cu titlul schimbat de Despărţirea de Goethe), șiPovestirile din Hegel (devenite, la publicare,Povestiri despre om), și lucrările din „ciclul românesc“ (