Urmăresc de ceva vreme „Sfatul popular”, un program de calitate, în noianul de emisiuni penibile care inundă ecranele televizoarelor, emisiuni la care trebuie să ai capacitatea de a discerne între făcătură şi realitate, între ştiri prezentate şi ştiri fabricate, între starea de normalitate şi manipularea politică, între show-urile serioase şi cele „păcătoase”. „Sfatul popular” este o analiză a principalelor evenimente din sfera publică, axată pe aducerea în prim-plan a oamenilor obişnuiţi, pe care mai nimeni nu-i bagă în seamă, români din toate categoriile sociale, de la ţăranul de pe câmp la taximetrist sau la profesorul universitar; un filtru popular, prin care trec evenimente sociale importante care se petrec în ţară, iar părerile sunt mai interesante, mai suculente şi mai cinstite decât cele oficiale. Discuţiile despre politică sunt demne de toată atenţia, ele aparţinând oamenilor obişnuiţi, care reprezintă majoritatea votanţilor; acea majoritate pentru care fac frumos politicienii, exclusiv înainte de alegeri. Întreaga clasă politică este judecată prin mintea cetăţeanului de rând, dispus să le spună aleşilor, verde în faţă, toate deprinderile care nu le fac plăcere: gafele, scandalurile, incompetenţa, înclinarea către corupţie. La una din aceste emisiuni, patru ţărani forfecau fără ocolişuri comportamentul politicienilor şi deziluzia provocată în ultimii ani de alegerile din România. Conversaţia ajungea, involuntar, la următorul preşedinte, iar concluzia lor era că nu avem candidaţi serioşi pentru Cotroceni. Soluţia? „Trebuie să alegem răul mai mic!” Răul mai mic, soluţia românului la întrebarea caragialească „Eu cu cine votez?” a devenit cel mai puternic brand politic de la noi.

Am fost interpelat, în timpul unei emisiuni, de către un telespectator, cu o întrebare cât se poate de pertinentă şi cât se poate de dificilă: dumneavoastră ce credeţi că treb