Organizația Națiunilor Unite (ONU) a anunțat vineri, 15 noiembrie, cǎ taifunul Haiyan a provocat moartea a cel puțin 4.460 de persoane.
Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a precizat că a primit aceste date miercuri, 13 noiembrie, de la unitatea operațională a Consiliului național pentru reducerea și gestionarea catastrofelor naturale. Purtătorul de cuvânt al acestuia, Reynaldo Balido, a insistat însă asupra faptului că bilanțul oficial este în continuare de 2.360 de morți.
Astfel, , estimarea ONU, care indicǎ un numǎr aproape dublǎ de decese a fost contestată imediat de autoritățile de la Manila, potrivit Agerpres.