O elevă de 16 ani de la un liceu din Năsăud susţine că a fost violată, în noaptea de joi spre vineri, timp în care familia ei ştia că se află la Balul bobocilor, poliţiştii reţinând în acest caz doi suspecţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, cei doi bărbaţi reţinuţi, unul din Năsăud şi celălalt din comuna Telciu, sunt suspectaţi de viol, ei urmând să fie duşi la Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
"Vineri, la ora 02.00, o femeie din Tăure a solicitat poliţiştilor sprijin pentru găsirea fiicei ei de 16 ani, care nu mai răspundea la telefon, fiind plecată la Balul bobocilor. Poliţiştii au căutat-o pe fată, elevă la un liceu din Năsăud, stabilind că aceasta plecase de la o discotecă din oraş însoţită de un tânăr. La ora 02.41 fata a fost găsită, ea spunându-le poliţiştilor că a fost victima unui viol comis de doi tineri din Năsăud. În urma verificărilor, poliţiştii au identificat doi bărbaţi, unul de 36 de ani, din Năsăud, şi celălalt de 23 ani, din Telciu, suspectaţi de comiterea faptei", a spus Crina Sîrb.
Contactată telefonic, Camelia Tabără, inspector şcolar general, a declarat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud nu a fost anunţat de către Poliţie despre incident.
O elevă de 16 ani de la un liceu din Năsăud susţine că a fost violată, în noaptea de joi spre vineri, timp în care familia ei ştia că se află la Balul bobocilor, poliţiştii reţinând în acest caz doi suspecţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, cei doi bărbaţi reţinuţi, unul din Năsăud şi celălalt din comuna Telciu, sunt suspectaţi de viol, ei urmând să fie duşi la Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventiv