USL nu va renunța la comisia de anchetarea a președintelui Victor Ponta, astfel cǎ de la anul, Traian Bǎsescu ar putea deveni inculpat.
Gândul: USL nu renunţă la comisia de anchetare a preşedintelui Ponta: „De la anul, Băsescu s-ar putea să fie vreun inculpat” “N-o să fie nimic Băsescu de la anul. S-ar putea să fie vreun inculpat, dar asta e treaba Justiţiei nu a mea. Îi încetează imunitatea care l-a salvat de Casa din Mihăileanu, de Flota şi pe care ar invoca-o şi în cazul terenurilor din Călăraşi”
EvZ: Noi dovezi în dosarul fabricat de Ponta lui Băsescu. Premierul minte: tot Guvernul ştia de ancheta de la Fundulea încă din martie ”Scandalul legat de terenul cumpărat de fiica lui Traian Băsescu a fost întreţinut de Ponta, deşi ştia de acest caz de jumătate de an. Împrumutul de la CEC al Ioanei Băsescu a fost aprobat inclusiv de reprezentanţii USL din bancă. Procurorul Lucian Papici nu se lasă intimidat, deşi în cazul acestor atacuri murdare politicienii nu sunt sancţionaţi“
Naţional: PSD recurge la soluţia EBA pentru europarlamentare “Pentru că iarna-i grea şi impozitele mărite, social-democraţii lui Victor Ponta s-au gândit la o soluţie de avarie: să sprijine la scrutinul europarlamentar din primăvară trei candidaturi «independente» a tot atâtor doamne: Corina Ungureanu (celebra gimnastă), cântăreața Mihaela Mihai și Diana Severin – fosta șefă a Vămii Prahova“
Puterea: Scrisoarea de intenţie, mai rea decât s-a spus “Guvernul Ponta nu a fost în totalitate sincer cu privire la angajamentele luate faţă de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Potrivit scrisorii de intenţie publicate joi, Executivul îşi asumă unele măsuri economice draconice, de care până acum nu se ştia nimic, dar care vor avea un impact masiv asupra unor sectoare de activitate”
ZF: Paradoxal: economia creşte peste aşteptări, dar veniturile bugetare sunt sub est