Reprezentativa de fotbal a României susţine astăzi cel mai important meci al anului, barajul pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, din Brazilia. Pe locul doi în grupa D a preliminariilor, cu 19 puncte, „tricolorii” au avut un parcurs bun dar au primit o mână de ajutor din partea Olandei, care şi-a făcut treaba şi a învins Ungaria şi Turcia în ultimele două etape. Apoi, România a fost norocoasă la tragerea la sorţi a meciurilor de baraj, 4 la număr, astfel că în drumul spre Mondial, naţionala noastră a evitat reprezentative mult mai periculoase, precum Portugalia, Croaţia sau Ucraina. De cealaltă parte, Grecia a avut un parcurs foarte bun în grupa G a preliminariilor, terminând a doua, la egalitate cu Bosnia, 25 de puncte. Pregătită de selecţionerul portughez Fernando Santos, naţionala elenă este bine organizată, cu doar 4 goluri primite în 10 meciuri din actualele preliminarii.
Grecii sunt încrezători: „Noi ne vom califica”
În manşa tur a barajului, programată astăzi la Pireu, cu începere de la ora 21,45 (direct România TV), antrenorul Greciei va putea folosi aproape cel mai bun „11”, singurul absent fiind Panagiotis Kone, suspendat. „Suntem încrezători că putem duce Grecia la Cupa Mondială din Brazilia. Întotdeauna la echipa naţională jucătorii dau totul, cu siguranţă că la aceste două meciuri cu România îi vreau la 200 la sută. Românii au o echipă foarte bună, dar cred că după cele două manşe noi ne vom califica. Vom intra pe teren la primul meci cu gândul să înscriem şi, foarte important, să nu luăm gol, să nu uităm că se joacă tur-retur“, spune selecţionerul elenilor, Fernando Santos. Karnezis – Torosidis, Papasthatopoulos, Manolas, Holebas – Tziolis, Katsouranis – Salpingidis, Ninis, Samaras – Mitroglou ar putea fi formula de start a Greciei.
Piţurcă nu joacă la 0-0: „Îmi doresc să marcăm”
De cealaltă parte, Tătăruşa