Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA sâmbătă şi duminică

Publicat in Ziua Veche, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Sâmbătă, regimul termic va fi caracterizat de valori în general apropiate de mediile climatologice pentru a doua decadă a lunii noiembrie; temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări mai ales spre seară şi noaptea în jumătatea de nord-est a ţării, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Vântul va sufla slab până la moderat. Local în vest şi centru şi pe arii restrânse în rest, mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase va fi ceaţă.

BUCUREŞTI – Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

MUNTE – Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii în zona Carpaţilor Orientali şi Occidentali, însă condiţiile de apariţie a ploilor vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.

DUMINICĂ – Vremea va fi caracterizată de un regim termic normal pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în sud, sud-vest şi centru, dar probabilitatea pentru ploi se menţine scăzută. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre -6 grade. În zonele joase, cu precădere cele din vest şi din centru, mai ales dimineaţa şi noaptea local se va semnala ceaţă.

MUNTE – Cerul va fi temporar noros şi doar trecător şi izolat în nordul Carpaţilor Orientali precum şi în zona Munţilor

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 37 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 14 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 32 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 35 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°