Revoltaţi din cauza atitudinii primarului, localnicii din Pungeşti au depus o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) împotriva lui Mircia Vlasă. Aceştia cer procurorilor să verifice toate documentele Primăriei din anul 2005 până în prezent.
În plângerea depusă, oamenii îl acuză pe edil de mai multe abuzuri şi susţin că primarul Vlasă s-ar fi împroprietărit ilegal cu şase hectare de teren, din care patru pe numele soţiei sale, Margareta Vlasă. Localnicii îl mai acuză pe edil că ar fi comis ilegalităţi cu tichetele de combustibil pentru maşinile primăriei, precum şi cu alimentele distribuite gratuit de la Uniunea Europeană.
„În această plângere noi reclamăm modul abuziv în care primarul Mircea Vlasă conduce primăria, confundând-o cu proprietatea lui. Noi solicităm procurorilor anticorupţie să verifice toate documentele din 2005, de când Mircea Vlasă este primar şi până în prezent“, a declarat pentru Mediafax fostul primar al comunei Pungeşti din perioada 2000-2004, Costică Spiridon.
Pe 13 noiembrie 2013, localnicii din Pugeşti au depus la Prefectura Vaslui o cerere de organizare a unui referendum privind demiterea edilului la care au ataşat şi un tabel care conţinea peste 1.000 de semnături ale oamenilor.
Ieri, aproximativ 200 de persoane din aceeaşi localitate au organizat un miting de protest spontan în centrul municipiului reşedinţă de judeţ, cerând demisia prefectului Radu Renga şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.
În 3 octombrie 2013, Chevron a obţinut autorizaţia de construire pentru amplasarea la Siliştea, în judeţul Vaslui, a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România. Sonda ar urma să fie amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 de met