În perioada 8-9 noiembrie, la Brăila s-a desfăşurat cea de-a XI-a ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică “Petru Moroşan-Trident“, competiţie adresată elevilor din clasele V-VIII şi IX-XII (programele M1 şi M2). Au participat 800 de elevi din 8 judeţe, şi anume: Brăila, Constanţa, Galaţi, Suceava, Vrancea,Vaslui, Călăraşi şi Buzău. Lotul sucevean a obţinut un premiu I (în valoare de 200 de lei), un premiu III (în valoare de 100 de lei) şi 8 menţiuni.
Premiul I i-a revenit elevei Antoniei Leuciuc (clasa a X-a M2) de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”. Aceasta a fost îndrumată de prof. Marinela Cristina Cimpoeşu.
Premiul III a fost revendicat de Gabriel Mahalu (a participat la concurs la clasa a XII-a, deşi el este elev în clasaa XI-a M1) de la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare". Elevul a fost coordonat de prof. Dan Popescu.
Menţiune au obţinut următorii elevi: Raluca Bardan (clasa a VII-a, prof. Adrian Vieriu),Paul Spiridon Blănaru (clasa a IX-a M1, prof. Constantin Scutaru), Alexandra Strugariu (clasa a IX-a M2, prof. Constantin Scutaru), Diana Veronica Maruneac (clasa a X-a M2, prof. Constantin Scutaru), Ancuţa Sitar (clasa a X-a M2, prof. Constantin Scutaru), Magda Mădălina Olaru (clasa a X-a M2, prof. Marinela Cristina Cimpoeşu), Eusebiu Şutu (clasa a X-a M1, prof. Vasile Monacu) şi Lucian Bicsi (clasa a XI-a M1, prof. Dan Popescu). Toţi cei care au primit menţiune sunt elevi ai CN „Ştefan cel Mare”.
Concursul Interjudeţean de Matematică “Petru Moroşan-Trident“ a fost organizat de CN “Gheorghe Munteanu Murgoci“ Brăila şi Revista de Matematică “Trident” din Brăila, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau“ Brăila, CN „Nicolae Bălcescu“ Brăila şi Colegiul Economic “Ion Ghica“ Brăila.
În perioada 8-9 noiembrie, la Brăila s-a desfăşu