Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea vasluiană Muntenii de Jos, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la patru ani de închisoare şi plata a 5.000 de lei daune morale, după ce a violat o fetiţă de nouă ani, pe care a ademenit-o în propria locuinţă cu cireşe şi un pahar de suc.
Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat la patru ani de închisoare pentru viol pe Ionuţ Popa după ce, la mijlocul acestui an, acesta a abuzat sexual o fetiţă de nouă ani din localitatea Muntenii de Jos, profitând de naivitatea copilei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pe lângă executarea pedepsei, tânărul de 20 de ani a fost obligat de instanţă şi la plata a 5.000 de lei cu titlu de daune morale.
Potrivit rechizitoriului depus în instanţă de către procurori, Ionuţ Popa a invitat-o pe fată în curtea locuinţei sale pentru a culege cireşe, iar apoi i-a propus să meargă în casă pentru a se răcori cu un pahar cu suc. Odată ajunşi în casă, susţin anchetatorii, tânărul a dezbrăcat-o pe copilă şi apoi violat-o.
Cercetările în acest caz au fost declanşate în urma reclamaţiei făcută de mama fetiţei, care a sesizat la postul comunal de Poliţie din comună că fiica sa a fost victima unui abuz sexual.
Ionuţ Popa a fost arestat preventiv la începutul lunii iunie, în prezent fiind încarcerat în Penitenciarul Iaşi.
Teodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea vasluiană Muntenii de Jos, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la patru ani de închisoare şi plata a 5.000 de lei daune morale, după ce a violat o fetiţă de nouă ani, pe care a ademenit-o în propria locuinţă cu cireşe şi un pahar de suc.
Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat la patru ani de închisoare pentru viol pe Ionuţ Popa după ce, la mijlocul acestui an, acesta a abuzat sexual o fetiţă de nouă ani din localitatea Muntenii