În urma programului naţional de screening, pentru depistarea cancerului de col uterin, două noi cazuri au fost identificate la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.
Din cele 1.100 de femei testate pentru depistarea cancerului de col uterin, prin programul naţional de screening, la două dintre cazuri a fost confirmată prezenţa acestui tip de cancer, iar la alte şase femei au fost descoperite leziuni precanceroase. Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin a devenit operaţional la Roman din 24 aprilie, anul curent. Programul este coordonat de Institutul Oncologic Iaşi, iar la Roman coordonator este medicul obstetrico-ginecolog Laura Arvătescu, şeful secţiei Obstetrico-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Au fost alocate fonduri pentru testarea a 1.110 femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, indiferent dacă aveau asigurare medicală sau nu.
Programul naţional de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col a rămas, însă, fără fonduri, pentru că Ministerul Sănătăţii a anunţat că nu mai există bani pentru ca programul să poată continua până la sfârşitul anului. Au fost făcute demersuri pentru suplimentarea de fonduri, adică pentru încă 400 de teste pe lună, până la sfârşitul anului, şi se speră ca această situaţie să se rezolve printr-o rectificare bugetară.
Depistarea din timp a leziunilor premergătoare cancerului de col este extrem de importantă, pentru că, tratate în faze incipiente, femeile nu vor mai ajunge să se îmbolnăvească de cancer de col.
În urma programului naţional de screening, pentru depistarea cancerului de col uterin, două noi cazuri au fost identificate la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.
Din cele 1.100 de femei testate pentru depistarea cancerului de col uterin, prin programul naţional de screening, la două dintre cazuri a fost confirmată prezenţa