Şedinţa extraordinară de ieri dimineaţă a Consiliului Local Suceava a marcat o rupere evidentă a relaţiilor de colaborare din cadrul reprezentanţilor USL, consensul dintre PNL şi PSD dispărând nu doar la exprimarea voturilor, ci şi în cauzele susţinute de fiecare.
Problema termoficării Sucevei i-a situat pe aleşii locali în două tabere diferite – pe de o parte PNL, care s-a opus ambelor proiecte care vizau această tematică, iar de cealaltă parte, PSD şi PDL, care au susţinut aceeaşi cauză, cu mici diferenţe de viziune.
Măsura de încetarea contractului de concesiune a serviciului de termoficare încheiat cu Termica la data de 31 martie 2014, concomitent cu încredinţarea acestui serviciu unui alt operator, desemnat prin licitaţie, a fost contestată vehement de cei de la PNL, care au spus că astfel i se închid Termicii „uşile-n nas”, deşi ar exista şanse ca aceasta să-şi revină economic şi să poată presta acest serviciu.
În replică, primarul Ion Lungu a spus că sunt slabe şanse ca Termica să poată participa chiar şi la licitaţie, din cauza datoriilor foarte mari la bugetul de stat, şi că soarta acesteia este de mult pecetluită, încă înainte de a fi preluată:
„Dacă nu se făcea noua centrală, nu mai era nici o şansă ca în Suceava să se asigure căldură în sistem centralizat, pentru că acest tarif de 445 lei tot nu acoperă costurile. Nu poate plăti nimeni o gigacalorie de 500-700 de lei, cât costă ea în realitate la Termica. Ni s-a pus în braţe o societate falimentară, plină de datorii”.
Un subiect aparte a fost cel al pierderilor de pe reţelele de termoficare, pentru care administratorii judiciari ai Termica solicită despăgubiri enorme, pentru a asigura serviciul în continuare.
Contrele dintre PDL şi PNL pe această temă s-au învârtit în jurul solicitării viceprimarului Ovidiu Doroftei ca acestea să fie stabilite de o comisie a Consiliului