Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China: Asigurarile sociale, finantate din profitul companiilor de stat

Publicat in Income Magazine, vineri 15 noiembrie 2013 ·

China a prezentat vineri reforme destinate limitării influenţei statului în economie, cum ar fi obligarea companiilor publice să cedeze 30% din profit pentru finanţarea asigurărilor sociale, măsură care le va reduce excesul de lichidităţi şi care va favoriza concurenţa companiilor private.

Documentul difuzat de agenţia China Nouă descrie măsurile adoptate la plenara Partidului Comunist încheiată marţi, relatează AFP. Astfel, guvernul va cere companiilor de stat ca 30% din profit ul lor să fie cedat guvernului pentru finanţarea sistemului asigurărilor sociale. Până acum, respectivele companii plăteau guvernului dividende de 5%-20% din profitul net.

Aceasta masura de reducere a lichidităţilor uriaşe ale companiilor de stat va contribui, pe de o parte, la diminuarea supracapacităţii de producţie a acestora, endemică, iar pe de alta, va facilia crearea cadrului optim unei concurenţe mai puternice din partea sectorului privat, a comentat Liu Ligang, analist la banca ANZ.

China va permite totodată investitorilor din sectorul privat să deţină participaţii la proiecte finanţate de stat. O altă măsură este permisiunea de a infiinta bănci, de dimensiuni modeste, şi a unor companii financiare private. În prezent, numai un număr mic de bănci private sunt autorizate să opereze în China.

Autorităţile de la Beijing au confirmat inclusiv intenţia de accelerare a liberalizării dobânzilor. Banca centrală chineză a renunţat în luna iulie la controlul asupra dobânzilor pentru împrumuturi, dar continuă să monitorizeze strict dobânzile la depozite.

Liderii de partid s-au angajat în acelaşi timp să avanseze către liberalizarea yuanului, obiectiv pe termen lung reiterat în mod regulat de către guvern şi care s-ar putea materializa, într-o primă etapă, în zona de liber schimb creată recent la Shanghai.

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°