Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, spune că nu crede că va fi gravă generală în sistemul de sănătate, întrucât legislaţia nu permite ca, pe durata derulării unui contract colectiv de muncă, să se facă grevă dacă prevederile au fost respectate sau pentru "ceva ce e în afara" acestuia. Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, dacă ar intra în grevă pentru alte motive decât nerespectarea contractului colectiv de muncă, sindicaliştii Sanitas s-ar afla în ilegalitate, scrie Mediafax. "Mi se pare un lucru care ţine de normalitate să existe proteste fiindcă trăim într-o lume civilizată, europeană, în care fiecare e liber să-şi expună nemulţumirile cu condiţia să fie civilizat, să nu fie violenţă, să se manifeste într-un spaţiu adecvat. În sănătate nu cred că va fi o grevă generală. Ştiu că cei de la Sanitas cer demisia ministrului Eugen Nicolăescu. Din interior, lucrurile sunt mai complicate, din exterior sunt mai simple. În curând ministrul Nicolăescu o să iasă cu un pachet legislativ pe care l-a conceput împreună cu această Coaliţie a specialiştilor din sănătate. Nu putem vedea doar partea neagră a ministrului Nicolăescu. Dânsul poate că nu are suficientă răbdare, de-asta a atras aşa o revoltă, dar este foarte preocupat de problemele sistemului", a spus Pană. Întrebată pe ce se bazează când spune că nu crede că va fi grevă generală în sănătate, Doina Pană a răspuns: "Sunt convinsă că se va ajunge la înţelepciunea necesară ca să nu fie şi pentru că nu poate fi grevă generală, deoarece legislaţia din România nu permite, pe durata derulării unui contract colectiv de muncă, să faci grevă decât dacă acel contract a expirat, nu s-a înnoit sau cel care l-a semnat nu îşi face datoria şi nu dă ce a promis acolo. Probabil că sunt unele spitale care nu au contract colectiv de muncă, dar