Cele mai multe lucruri ciudate și neexplicate încă, se găsesc în super/hipermarket-uri. Nu toți consumatorii de me- zeluri își pot imagina ce calități se ascund în adjectivele ce însoțesc numele preparatelor din carne. Bunăoară, să-l luăm pe primul: „de casă”.
Un parizer cu mențiunea „de casă”, nu trezește din adormire nici o papilă gustativă, nici o amintire gastronomică, deoarece n-am pomenit vreodată o casă, gospodărie, o pomană a porcului, unde să se prepare parizer. Are casa o moară, ca la fabrică, ce să pasteurizeze carnea din care să facă parizer? Dar parizerul din curcan, ori pui, pe etichetă scris, de casă, se referă la puii de casă, ori la tehnologia de… casă? Cu ce se deosebește la gust, la calitate, (nu vă grăbiți cu răspunsul, judecați), salamul „de casă”, de salamul „ţărănesc”? Ambele asemenea produse, aflându-se în același galantar din magazin. Auzi, parizer țărănesc??!!
Dar tot în galantar am găsit, fiți atenți, „jumări de casă” lângă „jumări de porc”. Care să fie diferența între jumări? Dumneata pe care sortiment l-ai prefera?
Au apărut așadar, noțiuni noi, adjective, ce însoțesc denumirea produsului, dar care nu spun nimic, nu momesc și nu îmbie. La țară, la sate, în lumea țăranului român, credeți că cineva aleargă la farmacie, ori la chimicale, să-și cumpere cele necesare că taie porcul. Să cumpere E-uri și azotiți că-și dorește gazda un salam deosebit? Pentru ce să preferi calitatea, „ţărănesc”, din iluzia că produsul este mai curat, ca cel de fabrică, și mai gustos ca cel de carmangerie? Prostii. Produsul pe care scrie suplimentar, „de casă” ori „țărănesc”, provine de la o fabrică de mezeluri, unde un tehnolog ce a absolvit Chimia Alimentară a stabilit compoziția, rețeta, pe care o și trece pe etichetă, desigur, cu litere mici, aproape nelizibile. Produsul trebuie să fie și profitabil pentru fabrica de mezeluri, câtă
