După cum se ştie, Comisia parlamentară specială a respins proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană.
Potrivit unui comunicat al Alburnus Maior, "Comisia, contestată de sutele de mii de protestatari din întreaga lume, a dat dovada deplină a rolului politic pe care l-a jucat: de tergiversare a votului în plen şi de asigurare a cadrului de negociere între liderii politici". Nu putem ignora, în context, rolul străzii. Protestele din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Alba Iulia, Vaslui, Bistriţa, Câmpeni şi din alte oraşe din ţară, precum şi cele din marile oraşe din întreaga lume, au avut un rol decisiv în succesul de etapă al luptei pentru salvarea Roşiei Montane. Neprevăzute de guvern, în aroganţa sa infantilă, protestele au marcat, totodată, o nouă eră şi un nou mod de a percepe democraţia. Primul care a sesizat acest lucru a fost Crin Antonescu, devenind, din suporter, un opozant al proiectului de lege guvernamental. Nu ştiu în ce măsură gestul preşedintelui Senatului are un dram de credibilitate, dar e de remarcat poziţia tuturor liberalilor din Comisia specială, care s-au luptat din greu cu colegii lor pesedişti, cuprinşi dintr-o dată de pasiunea cianurii. Astfel, personaje "odioase", precum Toni Greblă şi Gabriela Firea, vocali susţinători ai mineritului aurifer marca RMGC, au ajuns şă-şi "lingă" semnăturile iniţiale şi să voteze cum au decis liderii Ponta şi Antonescu. Pentru că, până la urmă, votul Comisiei a fost votul celor doi. Aşa cum era de aşteptat, Comisia a ignorat problemele reale ale proiectului minier de la Roşia Montană şi nu face referire la gravele încălcări ale Constituţiei propuse de Guvern prin această lege. "În fapt, Comisia, mandatată pentru prezentarea beneficiilor proiectului pentru statul român, s-a dovedit incapabilă să aducă argumente pertinente,
