Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful IJSU Galaţi, despre acuzaţiile către prefect: Sunt o aiureală, în comisie erau cinci persoane, nu doar prefectul

Publicat in Mediafax, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Inspectorul şef al IJSU Galaţi, Vasile Balaban, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că acuzaţiile DNA sunt o "aiureală", precizând că din comisia de evaluare au făcut parte cinci persoane, nu doar prefectul judeţului, Emanoil Cătălin Bocăneanu.

"Este o aiureală. Nu ştiu cine ar fi putut face acest denunţ. Oricum, din comisia de evaluare au făcut parte cinci persoane, nu doar prefectul", a spus şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Galaţi.

Vasile Balaban a mai spus că îl cunoaşte foarte bine pe prefectul judeţului Galaţi, ultima data când a discutat cu acesta fiind în urmă cu două zile.

Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a fost reţinut vineri, fiind acuzat de trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorii îl acuză pe Bocăneanu că "s-a implicat activ", cu ocazia concursului desfăşurat, în luna august, pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în calitate de membru al comisiei, în sprijinirea unui candidat, pentru ca acesta să fie declarat câştigător, primind în schimb alimente şi băuturi.

"Totodată, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin l-a determinat pe un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida. Anterior, inculpatul Bocăneanu Emanoil Cătălin, fiind deja prefect al judeţului Galaţi, primise în repetate rânduri, de la candidatul pe care l-a sprijinit, produse alimentare şi băuturi", au

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 36 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°