Titlul de azi este un plagiat (măcar am puterea să recunosc!) după cel al unei opere literare celebre, fiindu-mi sugerat de şirul interminabil de amintiri despre calificări reuşite sau ratate la diverse ediţii ale World Cup de Naţionala României, amestecate şi cu cele de la Campionatul European, toate menite a-i imobiliza pe fotbaliştii noştri mai dihai ca oricând în perspectiva „dublei” cu Grecia. Televiziunile nu mai prididesc să ni-l arate pe Hagi-jucătorul urlând la presă („Bă, să ne faceţi statui!”) după o calificare istorică, în 1998, la concurenţă cu Hagi-antrenorul, distrus după ratarea calificării din 2002 (aşadar la ediţia imediat următoare), când toate s-au întors împotriva noastră, de la penaltiuri neacordate în meciul tur, până la neverosimila performanţă a lui Rudonja, care a înscris singurul lui gol pentru naţionala Sloveniei, ba şi când avea vreo 112 ani sau pe-aproape! Ziarele nu stau nici ele locului, umplând pagini întregi cu fapte de vitejie ori cu eşecuri pilduitoare, în ideea cu dublă semnificaţie: fie să arate şi ăştia de acu' că pot fi şi ei eroi ca ăia din '90, '94, '98, fie să nu repete greşelile (că doar din greşeli tot învăţăm, de vreo 200 de ani şi mai bine, din vremea stoperilor Gerula şi Decebal) comise din 2001 încoace. Ni se tot arată / povesteşte golul Cămiloiului de la Stockholm, ni se reaminteşte repriza aia de 5-0 cu Ţara Galilor, ba şi returul acestui meci, terminat cu un 2-1 calificant obţinut la Cardiff, şi câte şi mai câte. Una peste alta, se face „totul pentru front, totul pentru victorie!”, cum suna un slogan din timpul unui război adevărat, chiar mondial, cum este şi această World Cup, exact ca la înmormântări, unde dacă e soare înseamnă că mortului o să-i fie bine Acolo, iar dacă plouă, e clar că „plânge şi cerul” că s-a dus ăla. Aşadar, pe acest principiu, dacă vreun grec zice că l-a lovit norocul că au dat peste noi