Compania Google Inc. a câştigat, joi, un proces care îi fusese intentat în urmă cu opt ani de Sindicatul autorilor americani (Authors Guild), privind drepturile de autor pe care gigantul de internet ar trebui să le plătească pentru digitalizarea a milioane de cărţi, informează Reuters.
Proiectul de digitalizare a cărţilor a devenit subiect de litigiu în urmă cu opt ani, când Google a început să copieze milioane de volume, ca urmare a unui acord cu mai multe biblioteci, inclusiv cele de la prestigioasele universităţi Harvard, Stanford şi Oxford.
Începând din anul 2004, compania a scanat peste 20 de milioane de volume în cadrul proiectului Google Books, precizând că intenţionează să facă disponibile cât mai multe cărţi în mod gratuit, pentru oricine are o conexiune la internet.
Însă Authors Guild, sindicatul autorilor americani, a susţinut că iniţiativa Google încalcă legislaţia privind drepturile de autor, întrucât compania a digitalizat aceste cărţi pentru biblioteca sa online fără a avea permisiunea autorilor volumelor respective.
Astfel, în 2005, Authors Guild a dat în judecată Google. Potrivit cererii înaintate în instanţă de Authors Guild, Google ar fi trebuit să plătească 750 de dolari pe fiecare carte copiată, distribuită sau pusă online la dispoziţie utilizatorilor motorului de căutare pe internet.
La rândul său, Google a estimat că ar fi trebuit să plătească peste 3 miliarde de dolari, dacă instanţa ar fi dat câştig de cauză Authors Guild.
Joi, judecătorul Denny Chin din New York a dat însă câştig de cauză în acest proces companiei Google. În motivarea deciziei sale, Denny Chin a spus că Google Books constituie o "utilizare echitabilă" a drepturilor de autor, care respectă legislaţia privind copyright-ul, protejându-i suficient pe autori astfel încât să încurajeze activitatea lor creatoare. În acelaşi timp, judecătoru