Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Pecica este nemulţumit din cauză că primăriile vor trebui să încaseze impozitul pe venitul agricol

Publicat in Glasul Aradului, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Desfiinţarea finanţelor publice în patru oraşe din judeţ, precum şi a trezoreriilor de către a creat un disconfort major în rândul cetăţenilor, plătitori de taxe şi impozite. Printr-o nouă măsură aberantă, acum se do­reşte ca unităţile administrativ teritoriale să încaseze impozitul pe venitul agricol, care până acum era colectat de către direcţiile finanțelor publice.

Concret, primăriile au fost informate că pot încasa de la cetăţeni impozitul şi contribuţiile aferente veni­- turilor din activităţi agricole. În varianta în care aceste impozite se vor plăti la primării, conform procedurilor de încasare, cetăţenii vor fi nevoiţi să se prezinte la casieria primăriei de două-trei ori până vor ajunge să şi plătească suma datorată. „Prin aplicarea acestei măsuri nu se va simplifica sub nicio formă modalita­tea de plată a taxelor. Dimpotrivă, vorbim de o procedură care trebuie respectată, de paşi care trebuie parcurşi, care nu fac decât să îi plimbe pe cetăţeni de la un ghişeu la altul“, susţine Petru Antal, primarul oraşului Pecica, care adaugă: „Pe lângă faptul ca nu avem personal suficient în Primărie, ne confruntăm cu proceduri noi, raportări, transportul banilor către Arad ni se mai trasează încă o responsabilitate.Toate acestea conduc la costuri suplimentare, care trebuie suportate din bugetul propriu“.

La acest moment a mai apărut o problemă la nivelul celor patru oraşe şi localităţilor care au aparţinut de aceste administraţii financiare, oamenii nu au primit deciziile de impunere, iar acum se cumulează penalităţi pentru fiecare cetăţean care nu s-a prezentat să îşi plătească impozitul.

(G.C.)

Desfiinţarea finanţelor publice în patru oraşe din judeţ, precum şi a trezoreriilor de către a creat un disconfort major în rândul cetăţenilor, plătitori de taxe şi impozite. Printr-o nouă măsură aberantă, acum se do­reşte ca unităţile admini

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 40 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 22 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 35 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°