Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană aşteaptă ca Obama să fie oaspetele Bucureştiului la invitaţia viitorului preşedinte român

Publicat in Puterea, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Social democratul Mircea Geoană şi subsecretarul de stat adjunct pentru afaceri europene şi eurasiatice Hoyt Brian Yee au discutat la Washington despre întărirea relaţiilor economice, tehnico-ştiinţifice şi al schimburilor interumane la nivelul cooperării militare şi strategice între SUA şi România. Mai mult, Geoană, a reiterat invitaţia ca secretarul de stat John Kerry să viziteze anul viitor România şi a vorbit despre importanţa ca preşedintele Obama să fie oaspetele Bucureştiului la invitaţia viitorului preşedinte român.

Cei doi au apreciat pozitiv evoluţia Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite şi România şi au subliniat importanţa convenirii unui Plan de Acţiune pentru acest Parteneriat, aşa cum a propus premierul Ponta la întâlnirea cu vicepreşedintele Biden, a anunţat biroul senatorului PSD, potrivit Agerpres. Aceştia cu dezbătut necesitatea ridicării nivelului relaţiilor româno-americane asemeni Acordului dintre SUA şi Polonia, semnat în 2006, în domeniul cooperării ştiinţifice şi tehnologice.

În cadrul întrevederii a fost atins si subiectul prezenţei marilor companii americane în domenii strategice şi generatoare de locuri de muncă, precum energia, tehnologia informaţiei şi comunicaţiile sau industriile manufacturiere avansate. De asemenea, senatorul PSD a subliniat interesul noilor membrii NATO, inclusiv România, de a ocupa poziţii de vârf la nivelul Alianţei, ca cea de secretar general, pentru recunoaştere a contribuţiei acestora la operaţiunile organizaţiei.

Pe de altă parte, cei doi au discutat şi despre importanţa summit-ului de la Vilnius pentru viitorul european al Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei, ca şi a rezolvării conflictelor îngheţate, în special a celui din Transnistria.

Mai mult, social democratul a avut întrevederi la Congresul american, unde a discutat cu senatorii John Boozman şi Roger Wickers despre

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 28 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 27 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°