Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Aventuri la înălţime la vizita lui Ceauşescu la Guruslău în 1976, la inaugurarea monumentului

Publicat in Adevarul, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Vizita lui Nicolae Ceauşescu în Sălaj din octombrie 1976 nu va fi uitată vreodată de muzeografii din Zalău, care îşi amintesc şi acum, cu un zâmbet în colţul buzelor, cum un coleg de-al lor a fost uitat, atunci, pe monumentul de la Guruslău.

Nicolae Ceauşescu fusese invitat să participe la inaugurarea monumentului de la Guruslău, realizat în acel an de sculptorul Victor Gaga, originar din Sălaj. Istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, spune că a aflat de la colegii săi mai în vârstă că la evenimentul de atunci, fostul director al muzeului, regretatul Alexandru Matei, a fost urcat pe monument, "înarmat" cu un cuţit, pentru ca, în evntualitatea în care procesul de dezvelire a monumentului nu ar decurge cum trebuie, el să intervină cu acel cuţit şi să taie frânghiile ce ţineau pânza. "Pe lângă faptul că putea deveni ţintă pentru lunetişti, pentru că el era pe monument cu un cuţit în mână, s-a întâmplat să fie şi uitat, acolo, sus, toţi ceilalţi plecând fără a-l da pe colegul nostru jos", povesteşte el.

Monumentul este amplasat pe dealul Guruslăului, la 12 kilometri de municipiul Zalău, şi este dedicat victoriei lui Mihai Viteazul din 3 august 1601, ultima victorie înainte de asasinarea sa, la 9 august 1601, pe câmpia Turzii. Monumentul este, de fapt, o reconstrucţie, într-o formă mai impozantă, a monumentului înalt de 10 m, ridicat în 1928 pe colina din apropierea localităţii, şi demolat în 1941 de autorităţile maghiare, care au luat Transilvania de Nord, prin Dictatul de la Viena. Monumentul este înalt de 26 de metri, pe soclul spu fiind dăltuite în piatră scene din luptele lui Mihai Viteazul. Deasupra se înalţă obeliscul, format din trei lame paralele, reprezentand cele trei ţări române, în exterior spre partea superioară fiind aplicate şi stemele respective.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 41 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°